Traduceri aminte. Medalia şi reversul (II)

Bertran de Born SIRVENTĂ Un cânt plăcea-mi-ar să mai scriu (Dar cine, să-l asculte,-i bun ?), Onoarea zace în sicriu, Ah, şi de-ar fi să o răzbun, Victime-aş face câte-n toată Istoria lumii, – să nu poată Să aibă-n albia mării loc, Nici să le mistuie vreun foc.   Nu-i făr’ de noimă, nici gând şui În ce mă auziţi spunând: Domnu-şi revarsă daru’ Lui Asupră-ne, iar om de rând Sau nobil, n-are-a tinde peste Măsură la ceea ce-i este, Din leagăn, dat a fi pe lume, Ca avuţie sau renume.   Mai sunt regate, regii doar Lipsesc; ducate-au mai rămas, Dar duci, să cauţi e-n zadar; Castele,-n care vei fi mas, Mai sunt, ci nu sunt castelani; Avuţi, nicicând ca-n aceşti ani N-am fost, dar prânzul ni-i amar Căci bogătaşul e avar.   Se mai văd nobili şi, nu rar, În urma lor, alaiuri vin; Ci, oare, unde-or fi Bérard, Ogier danezul, Baldovin; Mai sunt, şi azi, molatici paji, Dinţi poleiţi, frizaţi obraji, – Dar unde-s ăi de-aveau habar De-amor, de-o doamnă, de un dar?   Veac mic la suflet! Unde-s, dar, Ăi de-asediau câte-un castel, Ştiind a-l răsplăti nu doar Pe-oştean, ci şi pe menestrel: Curtenitorii duci sau […]