Traian Băsescu revine la Cotroceni
Curtea Constituţională a decis că nu a fost întrunit cvorumul pentru demiterea preşedintelui României
Curtea Constituţională a decis, marţi, 21 august, că referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui este valid, dar nu a fost întrunit cvorumul. În aceste condiţii, Traian Băsescu va reveni la Palatul Cotroceni. Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat: Curtea Constituţională a constatat că referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum. „A fost validat referendumul, nu l-am invalidat, referendumul este valid, dar am constatat că nu s-a îndeplinit cvorumul“, a explicat Zegrean. Preşedintele Curţii Constituţionale a menţionat că preşedintele suspendat, Traian Băsescu, îşi va relua, în această situaţie, atribuţiile de şef al Statului. Curtea Constituţională se va întruni, miercuri, la ora 10.00, pentru citirea hotărârii privind referendumul din 29 iulie. După publicarea deciziei în Monitorul Oficial, Traian Băsescu îşi reia atribuţiile Conform unor surse oficiale, decizia a fost luată cu 6 voturi la 3. Şedinţa de marţi a Curţii Constituţionale a durat mai puţin de trei ore. (după Mediafax) Comunicatul de presă al Curţii Constituţionale În ziua de 21 august 2012, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.i) din Constituţia României şi al art. 46-47 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritatea de voturi […]