Traian T. Primul zbor

Locuiam, cu chirie, student fiind, într-una din cele două camere ale unui apartament pricăjit dintr-un bloc cu care se sfîrşea Drumul Taberei. Gazdele mele, doi bătrînei simpatici, lipseau cam o dată pe lună, pentru mai multe zile, ca să-şi viziteze copiii şi nepoţii. Nici nu se trîntea uşa blocului după cei doi venerabili şi îmi sunam prietenii. Aveam casă, casa noastră! Nino Stratan se muta imediat în cealaltă cameră. Urmau zile şi nopţi, nopţi şi zile de întîlniri de-a valma cu amicii şi amicii amicilor noştri, topiţi şi toropiţi în discuţii aprinse, cu certuri şi împăcări, cu vervă, umor, ceva alcool şi multă, foarte multă literatură. Literatura noastră, în zorii ei şovăielnici, cu larve în vise de fluturi, ruperi gălăgioase de trecut, bîjbîieli după noile axiome şi iarăşi lecturi peste lecturi, pînă la epuizare, din ce ni se părea capital, într-un cocteil tare şi bun de Ginsberg, Rilke, Yeats, Kavafis, Stevens, Unga­retti, Eliot, Perse şi cîţi alţii dintr-o serie inseriabilă ce ne-a luminat începutul începuturilor.   Cu ştaiful lui de aristocrat înveselit de trăsnăile curtenilor din jurul lui, Traian T. ni se servea sub formă şampanizată, într-o curge­re zglobie de jocuri de-a toate cele. Ţinea să fie special. Avea un […]