„Traiesc atita vreme cit ma indignez“ (II). Interviu cu Gabriel LIICEANU

Asa cum am anuntat in numarul trecut, publicam partea a doua din interviul realizat cu Gabriel Liiceanu, la inceputul acestui an. – Sint momente cind trebuie sa-ti aperi prietenii atacati fara motiv Domnule Liiceanu, as vrea sa va reamintesc inca un moment cind ati fost irascibil: anul 2004, „cazul Marino“ si reactia dvs. fata de Ion Bogdan Lefter, Luminita Marcu si Costi Rogozanu. Va marturisesc ca am fost nedumerit si socat de vehementa dvs. de atunci exprimata in Dilema veche. Andrei Plesu a raspuns in Observator cultural, motivind de ce inapoiaza Premiul ASPRO, unde presedinte al juriului era Adrian Marino. Chestiunea se putea incheia in acel moment, cu textul lui Andrei Plesu. De ce ati simtit nevoia sa interveniti? Pentru ca sint momente cind trebuie sa-ti aperi prietenii atacati fara motiv. E ciudat cit se aseamana tonul si ranchiuna acuzelor ideologice de azi cu cele proletcultiste de ieri. Apoi, si pentru ca, independent de Plesu, am avut propria mea reactie. Marino ii reprosa lui Plesu ca sufera influenta lui Noica, un autor „totalitarist“, „irationalist“, „etnicist“ si alte bla-bla-uri de genul asta cu care astazi ti se inchide gura in prelungirea stilisticii etichetelor ideologic-infamante din epoca activistilor de partid. Or, stiam […]