Traseele memoriei, popasurile identitatii

Ioana NICOLAIE Nordul Editura Paralela 45, Pitesti-Bucuresti-Brasov-Cluj-Napoca, 2002, 112 p., f.p. Dupa debutul de acum patru ani, cu Portretul Ioanei – titlul grupajului de versuri inclus in volumul colectiv Ferestre 98, dupa aparitia unei carti de autor, Poza retusata, in 2000, si o alta prezenta intr-un volum experimental, 40238 Tescani, Ioana Nicolaie revine cu un titlu nou – Nordul –, care confirma din plin asteptarile generate de textele anterioare. Autoportret liric in care se topesc biograficul si livrescul, Nordul este cartea unui poet autentic, care si-a dobindit o voce proprie. Scriind despre „singuratatea ca un lichid puturos ciment“ (In camera mica), tinara poeta traseaza una dintre coordonatele fundamentale ale poeziei sale, cea a insingurarii, a izolarii intr-o tacere autoimpusa, bintuita deopotriva de imaginile obsesive ale cotidianului si de proiectiile fantasmatice ale unei sensibilitati adolescentine: „Singuratatea e atunci/ cind in loc de asfalt/ dai peste baltile irizind curcubeele/ de carburant// e atunci cind la aprozar/ in dosul usilor supte de carii/ cresc baricade de napolitane/ de biscuiti cu miere/ mirosind dulce a mucegai“ (Printre copii buni si rai), pentru ca, intr-un alt registru, mai interiorizat, singuratatea sa fie perceputa ca „mijlocul cambrat al tacerii/ pe care dintotdeauna o port/ ca dupa […]