Trecutul – între autentic şi grotesc
- 10-11-2010
- Nr. 550
-
Carmen MUŞAT
- Editorial
- 8 Comentarii
Ne bîntuie, periodic, o frenezie a mitizării cu orice preţ a unor falşi eroi, produse kitsch ale unei societăţi dominate de o tot mai amplă şi iresponsabilă confuzie a valorilor. Incapabili să înţelegem, pe cont propriu, semnele şi oamenii, îngurgităm pasiv ceea ce ni se oferă gata digerat şi interpretat de către tot felul de jucători interesaţi din mass-media. Nu ne punem întrebări, nu ne interesează să aflăm adevărul despre un episod sau altul, nu vrem sau nu avem capacitatea să ne aducem aminte, să facem conexiuni şi să analizăm cu luciditate ceea se întîmplă cu noi şi cu lumea în care trăim. Ne scufundăm în uitare şi pentru că ne complacem să ştergem din memorie, cu bună ştiinţă, ceea ce nu ne convine sau ceea ce ar afecta imaginea pe care vrem să o acredităm, la un moment dat, despre un personaj sau altul. Suferim, cu alte cuvinte, de o ciudată amnezie selectivă, care se manifestă, în grade diferite, la aproape toţi reprezentanţii presei autohtone, indiferent de „tabăra“ din care fac parte. Războiul împotriva memoriei este, tocmai de aceea, unul permanent şi aproape generalizat. Unii chiar se înfurie teribil cînd cineva îndrăzneşte să recurgă la memorie, să „dezgroape“ urmele […]
amara, seara in care Itzak Peltz, „cel mai mai mare ursitor de tristeti al literaturii noastre” cum il caracterizase un mare critic, implinea si el, bietul, 80 de ani. Era un fel de sarbatoare, se adunase ceva lume, dar foarte putini stiau, si mai putini isi aduceau aminte ca Isaac Peltz facuse ani grei de de puscarie politica, la Poarta Alba. La drept vorbind nimeni nu avea vreun chef sa-si aminteasca asta, nici macar Isaac Peltz. S-a mancat in seara aceea, dupa obiceiul aniversarilor, s-a si baut putin, s-au citit texte pregatite dinainte pe foi mari si multe de hartie. Era si Adrian Paunescu printe invitati, a mancat si el ce era de mancat, a spus si el ce era de spus si la sfarsit s-a plecat sarutand pios mana batranului sarbatorit, fostul detinut de la Poarta Alba, ca si cum ar fi sarutat mana tatalui sau (mi se pare c-a si zis ceva despre asta), care trecuse si el prin infernul gulagului comunist… Unde erau atunci si ale cui maini le sarutau domnii Cornea, domnul bmarian si toti ceilalti care au depasit deja orice limita a penibilului, luptandu-se cu un mort ?
Subscriu la parerea dnei Carmen Musat, noi romanii avem boala mitizarii, sustinem cu ardoare pesoane sau personalitati ignorand unele aspecte, o uitare selectiva, afirma domnia sa. De acord, are dreptate.
Imi amintesc de tinerii poieti debutanti prin anii 70-80 din Banat romani sau germani despre care vorbeste dar si de cei din restul tarii. Pe unii dintre ei timpul ne-a facut sa-i uitam, pe altii destinul lor sau unele imprejurari i-a dus departe de spatiul romanesc. Putini dintre ei au reusit performanta mitizarii. Dintre poietii acestor generatii contemporanii i-au remarcat pe Mircea Dinescu, Adrian Paunescu de curand trecut in nefiinta, poate si pe altii, nu-mi amintesc un nume anume.
Dna Carmen Musat incearca o mitizare a lui Paunesc in sensul rau, talent indoielnic, etc. Eu cred dna Musat ca cititorii, iubitorii de poiezie au dreptul sa hotarasca si vor hotari, recunoasterea vine in primul rand pe aceasta cale, nu trebuie sa uitam. Adrian Paunesc a fost si un politician, cateodata a trecut bariere pentru a se face ascultat, nu rareori cazand in ridicol dar din pacate pentru societatea nostra n-a fost singurul, poate tine tot de boala noastra cu mitizarea. Indraznesc sa va spun ca A.P. a avut curaj sa faca afirmatii periculoase in contextul unor imprejurari cu care a cucerit poporul, poate nu totdeauna pe drept. La vremea unor evenimente, a indraznit sa-l apere pe Preda, scriitorul roman care refuzase realismul socialist si despre care dupa Revolutie unii au uitat. Il laudam pe Rebenciuc ca ce bine l-a interpretat pe Moromete si nici un cuvant despre cel care a creiat acest personaj, taran protestatar dinainte de razboi care facea mari eforturi pentru a-si plati pamantul cu care fusese improprietarit.
Asadar, va propun dna Musat sa afirmati impreuna cu mine, feriti-va dragi romani de mitizare in sensul bun sau rau, macar dupa ce au murit unele talente sau personalitati ale nostre sa le tratam cu dreptate, cu obiectivitate. Oricare dintre noi se teme sau uraste nedreptatea, de ce, la randul nostru sa n-acordam dreptate macar stelelor ridicate dintre noi?
a scris acest articol pentru ca nu se putea altfel. Dar, oameni buni, domniile voastre, nu sunteti (nici) de data asta prea subtili. Adrian Paunescu a fost un personaj complex, dupa cum si poporul roman este un personaj colectiv terbil de complex. Daca lucrurile ar fi mers bine in Romania, nimeni nu l-ar fi bocit pe Adrian Paunescu. Chiar nu va dati seama ca, in realitate, romanii nu l-au jelit pe marele oportunist care a fost poetul, ci pe dusmanul, redutabil prin capacitatea de a hipnotiza masele, al lui Traian Basescu? Pe urma, felul in care a fost atacat, imediat dupa ce murise, a displacut multora, printre care ma numar. Si, sa nu uitam, Adrian Paunescu a fost fiul unui fost detinut politic liberal, originar din Basarabia. Deci, atat el cat si Nichita (nepot de general rus alb) aveau, cu siguranta, \”dosare\” oribile. Amandoi au fost niste mari bolnavi. Dar, revenind la Paunescu, ceea ce m-a deranjat pe mine, i-a deranjat, cu siguranta, pe multi altii – infectele iesiri la rampa ale unor domni ca Andrei Cornea sau Vladimir Tismaneanu. As vrea sa se stabileasca odata pentru totdeauna daca oportunismul este blamabil numai la unii, iar la altii trece neobservat. Pentru ca dl. Andrei Cornea si-a pus intr-o postura delicata in primul rand propria familie. Nimeni nu neaga meritele profesorului de exceptie care este dl. Paul Cornea. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, d-sa a fost mereu in barca potrivita – de la inceputul inceputurilor si pana acum. Familia Cornea a profitat de pe urma regimului comunist din plin, intocami ca Adrian Paunescu. Despre Vladimir Tismaneanu, ce sa mai spun, ca s-a spus totul si ceva pe de-asupra! Si-atunci? Andrei Cornea a profitat de pe urma comunismului cel putin in aceeasi masura cat a profitat Adrian Paunescu. Andrei Cornea &papa profita si de pe urma lui Basescu. Ceea ce la Paunescu nu a mai fost cazul!
De ce nu judecam drept? Ne e teama mereu sa nu fim invinovatiti, vezi Doamne, de antisemitism. Ca asta-i acuma placa! Numai ca n-ar trebui sa uitam ca, in aceasta perioada istorica, intreaga tara este tarata spre prapastie cu ajutorul minoritatilor. De fapt, soarta noastra o hotarasc minoritatile. E bine asa? O fi democratic? Mai exista undeva in lume vreun caz asemanator? Si problema noastra cea mai mare, acum, cand ne ducem de rapa a devenit oportunismul sau lipsa de oportunism a lui Adrian Paunescu, pe vremea lui Ceausescu? Pai, pe noi ne omoara , acum, oportunismele unora printre care se numara dnii Cornea si Tismaneanu… Patapievici, si toti ceilalti… nu-i mai insir, ca-i stie tot natul!
D-na Carmen Musat trebuie felicitata pentru luciditatea si rigoarea demersului d-sale.Facandu-mi mea culpa pentru cunoasterea insuficienta a poetilor banateni germani,care s-au pronuntat cu curaj impotriva sistemului totalitar,nu mi-as ierta niciodata sa trec cu vederea peste mascarada inmormantarii bardului de la Barca,din care cercurile interesate si nostalgice intentioneaza sa creeze un nou mit al poetului national,genial,fara pereche,etc.,etc.,de un grotesc total si jalnic.
De ce n-as spune lucrurilor pe nume si nu m-as exprima ,consternat si uluit la culme,asupra cazului Paunescu,cel ce a stiut sa jongleze cu valorile noastre sacre intr-un mod \”magnific\” si \”unic\”,pentru a-si inalta propria statuie si a-si rotunji substantiala avere ? E de-a dreptul rusinos si sfidator pentru aceasta natie ce se petrece sub ochii nostri,cu complicitatea noastra tacita si vinovata.
Ma intreb cu ce ochi ne pot privi natiunile civilizate,care ne cunosc atat de bine ? Inca odata,e rusinos si jalnic ceea ce se intampla.
Comme moi c\\\’est authentique, comme eux c\\\’est grotesque. mais quel brillant raisonnement ! C\\\’est franchement pathetique. Mais si \\\”eux\\\” c\\\’est grotesque, vous, vous etes quoi exactement ? Tres exactement ?
PS : c\\\’est A. Cornea qui a ecrit ce texte ? Il a cet art du mepris des autres, et cet art de confondre la verite et le mepris le plus indigent couvert de ce verbiage sans nom qu\\\’on appelle, a tord, philosophie.
Păunescu a fost un fel de Beniuc al vremurilor „noi”. L-a avantajat statura fizică.
Antologia Vînt potrivit pînă la tare (alcătuită şi postfaţată de Peter Motzan, cu un „Cuvînt înainte“ de M. Iorgulescu) din 1982, are un traducător. El se numește Ioan Mușlea, există la Cluj. A publicat recent un volum de versuri la editura Eikon din Cluj. Vă rog să introduceți cuvenita precizare în articol, la paragraful respectiv.
Cu bine, Dan Culcer
http://www.dorintudoran.com/2010/11/05/astazi 5 noiembrie-2010