Trei minoritari

Note despre Pădurea spînzuraţilor

  • Recomandă articolul
Eu ştiu mai bine decît oricine altcineva. Aşa cum a spus Ady despre Petőfi: îl văd mai bine decît ochii de viorele ai lui Jókai. A putut spune asta din două motive: întîi, pentru că a fost urmaşul lor (fiii ştiu mai multe decît taţii), şi apoi, pentru că a fost demolatorul romantismului reprezentat de marele romancier. Rebreanu, însă, ca şi mine, a trăit în vremurile naţionalismului romantic. El deoarece s-a născut la sfîrşitul secolului al XIX‑lea, marele secol al trezirii neamurilor din Europa de Est, eu fiindcă am fost osîndit să mă nasc într‑una din cele mai teribile dictaturi naţionaliste. Dar asemănarea cea mai strigătoare la cer este că şi el, şi eu am fost minoritari (eu sînt în continuare, şi încă într-un context abia epurat de romantism, dar asta e o altă poveste). Aproape toate clasele, Rebreanu le parcurge în şcoli maghiare, numele îi e scris „Rebrean Liviusz“, iar numele profesorilor, „Gheţie János“, „Şimon Tivadar“ etc. Asta e însă cea mai mică dintre problemele lui. La Năsăud, încă nu are probleme foarte mari: de pildă, cînd e în clasa a cincea, are un singur coleg de confesiune romano-catolică. Dar la Sopron, îmi dau prea bine seama că a […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.