Triada unei identităţi: Caragiale-Cioran-Brâncuşi

Intervenţie la colocviul consacrat lui Emil Cioran de către Institutul Cultural Român din Paris, în cadrul Salonului de Carte, 18-19 martie 2011   Trei posturi ireductibile, refractare unele la celelalte, ireconciliabile: Caragiale-Cioran-Brâncuşi. Plecînd de la această triadă, mi se pare că se poate constitui un fel de nod, care leagă aceste monade. Pentru a ajunge acolo, trebuie să nu gîndim relaţiile dintre ele în termeni dialectici, ci în termeni distincţi, care se definesc, sigur, unii în raport cu ceilalţi, dar care rămîn autonomi. Ineditul acestei ipoteze nu constă nici în analiza fiecăruia dintre ei, nici într-o alegere privilegiată, ci în punerea lor în relaţie, în tensiunea reţelei. Cum pot fi asumaţi cei trei? Cum să aduni datele unei identităţi pe baza acestei triade? Cum se poate asuma o relaţie „triadică“ cu privire la sine însuşi? E oare posibil?   Caragiale – recunoaştem la el viziunea unei Românii de tranziţie, urbanizată şi rapid occidentalizată. România – aceea din jurul noii capitale, Bucureşti, şi din zona înconjurătoare: Ploieşti, Sinaia…. O Românie a oraşelor, care împrumută cutumele europene ale epocii. Toate acestea creează o imagine de deriziune şi de mediocritate. Imaginea unei lumi reduse la automatismele sale cotidiene, lipsite de cea mai mică […]