Între 5 şi 7 mai, s-a desfăşurat la Sighişoara cea de-a treia ediţie a Turnirului Scriitorilor, manifestare iniţiată de scriitoarea Mariana Gorczyca. În decorul vechii cetăţi săseşti şi în capriciile meteorologice ale începutului de mai, s-au succedat o serie de evenimente culturale: literare, muzicale şi din zona artelor plastice (în Turnul Fierarilor – expoziţia artiştilor plastici sighişoreni, alături de care a expus, în cadrul Turnirului, Alina Vodă Braşoveanu, invitata din acest an). Evenimentele literare au fost organizate în jurul mai multor centre de interes: întîlniri ale scriitorilor (Simona Popescu şi Florin Iaru) cu elevii (amfitrioni: Daniela Ciucan, Carmen Duşmănescu, Mariana Gorczyca), dezbateri care pun accentul pe traducător şi pe editor („Traducătorii şi editorii, mediatori între culturi“, moderatoare: Carmen Muşat şi Mariana Gorczyca), lansări şi prezentări de carte (prezentarea celor mai recente titluri din seria „Gheorghe Crăciun“ de la Cartea Românească, lansarea cărţii Poetică fenomenologică. Lectura imaginii de Dorin Ştefănescu, Institutul European, 2015), la care se adaugă – anul acesta – un panel interesant, consacrat organizaţiei PEN România, în relaţie cu PEN International: tema discuţiei – moderate de Caius Dobrescu – a fost „PEN International – PEN România: Nu ar trebui să ne întrebăm ce fac alţii pentru noi, ci ceea ce facem noi pentru alţii (Celebrating literature, Defending freedom of expression, Take action)“. Invitaţi speciali au fost Antonio Della Rocca, Trieste, membru în staff-ul PEN International şi preşedintele PEN Trieste, şi Lina Morselli (secretarul general PEN Trieste).
Traducătorii în prim‑plan
Mă voi referi aici în special la evenimentele la care am participat în mod direct – e vorba de discuţia despre traducere şi traducători, pe de o parte, iar pe de alta, de discuţia în jurul acţiunilor PEN International – PEN România. La cea dintîi, intitulată „Traducătorii şi editorii, mediatori între culturi“, am participat la discuţie alături de traducătorii Joanna Kornaś-Warwas, Dana Ligia Ilin, Gabriella Koszta, Dinu Flămând, Radu Vancu şi editorul Jérôme Carassou (Éditions Non Lieu). Traducătorii au făcut apel la propria lor experienţă de traducători, sau la „biografia“ lor de traducători, pentru a vorbi despre condiţia de traducător – în România şi aiurea –, despre posibilitatea de a alege titlurile traduse, despre motivaţiile, dificultăţile şi satisfacţiile traducerii literare (poezie, proză, teorie, istorie şi critică literară). Dinu Flămând a făcut o demonstraţie in concreto, ilustrînd actul traducerii prin mai multe versiuni ale unui text poetic, de la aceea primă, brută, pînă la versiunea definitivă, în care îşi găsesc locul rima, ritmul, după caz. Radu Vancu – traducător al lui Ezra Pound, şi poet el însuşi – a mărturisit că traduce nu numai pentru a onora o comandă, dar şi pentru a depăşi impasul care apare, din cînd în cînd, în propria-i creaţie poetică. La întrebarea Marianei Gorczyca – ce înseamnă pentru noi, pe scurt, activitatea de traducere –, eu am spus (un răspuns rapid, fără „premeditare“) că ea reprezintă pentru mine: intimitate cu textul (indiferent de măsura în care te ataşezi de el), mediere, creativitate lingvistică (deşi traducătorul trebuie să fie cît mai aproape de litera textului, să fie cît mai transparent, procesul de traducere implică, totuşi, o creativitate lingvistică în regîndirea sintaxei, a lexicului etc. în altă limbă). Pentru mine – ca traducător de teorie şi de ficţiune (proză) –, dificultăţile traducerii sînt diferite de la un tip de text la altul: în cazul textului teoretic, sînt atentă la jocul/mişcarea de idei, în vreme ce, în cazul ficţiunii, urmăresc în special „dinamica“ stilistică. Dinu Flămând a subliniat dificultăţile specifice traducerii de poezie, Joanna Kornaś-Warwas a vorbit despre traducerea performată (pe scenă), Dana Ligia Ilin (traducătoare a lui Amos Oz, dar traducătore şi din franceză şi chineză) a mărturisit că traduce din pasiune. S-a discutat şi despre raporturile centru-margine, Vest-Est implicate de actul traducerii (rearanjarea, dinamica lor). Ca veche francofonă, cred că Bogdan Ghiu are dreptate cînd afirmă că, astăzi, francofonia ar putea fi o alternativă, o rezistenţă la „globalizarea tehnologico-economico-militaristă“ de tip american: „Refuzîndu-se ca resursă critică de forţă, francofonia ratează o ocazie şi o datorie istorice de a propune un concept multifuncţional tare, cu adevărat alternativ – adică civilizat –, la actualul model al globalizării prin forţă. Numai ea ar putea să o facă. Păcat! Discursului globalizării îi lipsesc cel mai mult tocmai semnele diacritice franţuzeşti, pe care chiar francezii par însă a le fi uitat, odată cu părerea de rău că nu mai sînt liderii lumii“ (Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest)).
La rîndul său, editorul Jérôme Carassou (este cel care a publicat, de pildă, volumul postum al lui Alex. Leo Şerban, La Planète Proust) a explicat de ce publică autori români şi a răsturnat raportul de forţe uzual, punînd întrebarea: Ce aduc românii (Istrati, Cioran, Ionesco, Vişniec etc.) francezilor, şi nu doar invers?
Sîmbătă dimineaţă, Carmen Muşat şi Caius Dobrescu au vorbit despre seria „Gheorghe Crăciun“, care apare la Cartea Românească, sub îngrijirea lui Carmen Muşat şi a Oanei Crăciun (fiica scriitorului). Cele mai recente apariţii sînt volumul de texte publicistice Scriitorul şi Puterea şi romanul Compunere cu paralele inegale. Carmen Muşat a explicat modul în care a făcut selecţia textelor publicistice reluate în Scriitorul şi Puterea, a amintit că romanul Compunere cu paralele inegale a fost tradus în franceză de Odile Serre şi a apărut la editura lui Maurice Nadeau, unde va apărea, anul viitor, şi romanul Pupa russa. Carmen Muşat a vorbit, în genere, despre arhiva Crăciun, despre bogăţia şi varietatea ei, despre paginile inedite pe care le conţine. La rîndul său, Caius Dobrescu a pus în lumină contextul biografic care l-a adus în preajma lui Gheorghe Crăciun (face parte – alături de Simona Popescu, Andrei Bodiu, Marius Oprea –, din Grupul de la Braşov, ai cărui mentori au fost Gheorghe Crăciun şi Alexandru Muşina). Caius Dobrescu a făcut şi o subtilă analiză a modului în care înţelege Gheorghe Crăciun „puterea“ scriitorului în spaţiul politic şi social (atitudinea etică, dar şi – în comunism – focalizarea literară pe un spaţiu scriptural şi corporal-senzorial ce reprezintă în sine o rezistenţă la ideologia politică, alta decît aşa-numita „literatură cu şopîrle“).
Dezbaterea „PEN International – PEN România“
A urmat dezbaterea pe tema „PEN International – PEN România: Nu ar trebui să ne întrebăm ce fac alții pentru noi, ci ceea ce facem noi pentru alții: (Celebrating literature, Defending freedom of expression, Take action)“, moderată de Caius Dobrescu, vicepreședinte PEN România. La discuţie au participat: invitaţii speciali din Trieste – Lina Morselli şi Antonio Della Rocca (PEN Trieste), vicepreședintele PEN România – Caius Dobrescu, Mariana Gorczyca, Carmen Mușat, Radu Vancu şi subsemnata.
Antonio Della Rocca a făcut o prezentare a organizaţiei PEN Trieste, dar ca membru şi în PEN International a vorbit despre aniversarea de 100 de ani a organizaţiei, în 2021, şi despre rezistenţa remarcabilă în timp a unei organizaţii de scriitori care pledează pentru toleranţă, pace, libertate de exprimare, drepturile omului. Lina Morselli, secretarul general PEN Trieste, este şi iniţiatoarea, la Trieste, a unor grupuri informale de lectură sub egida PEN, a căror prezentare a făcut-o la Turnirul sighişorean. Mi s-a părut o iniţiativă interesantă, pentru că ea se adresează unor categorii largi de public, iar scopul întîlnirilor de lectură este de a învăţa să-ţi exprimi cu argumente o poziţie sau alta. Grupurile de lectură sînt frecvente în Italia Centrală şi de Nord – a spus Lina Morselli –, iar promovarea lor se face, de regulă, prin anunţuri în presă, în librării şi biblioteci. Pe ansamblu, însă, Antonio Della Rocca – care e, fireşte, şi scriitor, cel mai recent titlu al său fiind La bambina in rosso, un roman inspirat de scurta şi tumultuoasa viaţă a pictorului Egon Schiele – a ţinut să observe că mai multă publicitate în mass-media şi în social-media nu ar strica acţiunilor organizaţiei PEN, ca, de altfel, şi primirea, în rîndul ei, a cît mai multor membri tineri.
În cadrul dezbaterii, am prezentat dosarul Femeile în spaţiul public, pe care l-am coordonat pentru revista Observator cultural, dosar care a rezultat în urma unei discuţii purtate în aprilie (la Librăria Humanitas Cişmigiu), sub egida PEN România (Comitetul pentru Femei-scriitor/ Women Writers).
În atmosfera intimă şi protectoare a vechii cetăţi medievale fortificate, Turnirul Scriitorilor – ajuns la ediţia a treia, prin eforturile Marianei Gorczyca şi ale colaboratorilor săi – prilejuieşte întîlniri conviviale, care se prelungesc şi în spaţii informale, în afara evenimentelor din programul manifestării.
N-aş vrea să închei aceste rînduri fără să menţionez un alt eveniment remarcabil de la Sighişoara: deschiderea expoziţiei Albrecht Dürer. Master of Renaissance (6 mai-2 octombrie 2016), cu peste 60 de gravuri – dintre cele mai celebre ale artistului – aparţinînd colecţiei Thomas Emmerling, iniţiatorul unui concept de muzeu dinamic (itinerant), Muzeul Mobil de Artă (care călătoreşte în ţări ca România, Bulgaria, Ungaria, Austria, Olanda, Germania). Faptul că am putut vedea la Sighişoara versiunile originale ale unor opere (gravuri în cupru) precum Melancolia, Sfîntul Ieronim, Cavalerul, Moartea şi Diavolul, Adam şi Eva, Nemesis, Fiul pierdut, multe alte scene biblice etc. – aşa cum am văzut, acum doi ani, o expoziţie de gravuri Rembrandt la Iaşi (în cadrul FILIT) – mi s-a părut, într-adevăr, extraordinar.