Ucraina: punct şi de la capăt?

În doar 24 de ore, pe parcursul zilei de 22 februarie, puterea a basculat la Kiev. La începutul zilei, Ianukovici era încă un preşedinte cu oarecare legitimitate, cîtă vreme troica europeană – formată din trei miniştri de Externe: ai Poloniei, Franţei şi Germaniei – abia negociase un acord pentru o soluţie paşnică, pentru ca la sfîrşitul zilei să fie doar un fugar destituit de un Parlament, care şi-a schimbat peste noapte orientarea. Să fie primăvara kieveană singura explicaţie a acestui „miracol“? Ar putea fi numită „revoluţie“ transferul, fie şi violent, al puterii de la un grup oligarhic la altul? Poate doar în sensul originar al termenului „revoluţie“, care prelua semnificaţia astronomică, ba chiar astrologică, a termenului: revenirea în punctul iniţial. Căci, dacă mişcarea de contestaţie proeuropeană începută după refuzul Kievului de a începe negocierile de aderare la Vilnius, în noiembrie 2013, nu a reuşit decît să-l înlocuiască pe Viktor Ianukovici cu Iulia Timoşenko, ar putea fi vorba de o revanşă, eventual de o restauraţie, dar nu de revoluţie. Dacă un grup de oligarhi, concentraţi în jurul lui Ianukovici, ar fi înlocuit de un altul – ceea ce s-a mai întîmplat de cîteva ori în cei 23 de ani de cînd […]