Ucraina: război sau pace?
Tensiuni în Crimeea şi la Kiev, după ce Parlamentul local a convocat un referendum, pe 16 martie, pentru alipirea provinciei la Rusia; Statele Unite şi Uniunea Europeană resping referendumul
- 07-03-2014
- Nr. 713
-
Observator Cultural
- Actualitate
- 2 Comentarii
Situaţia din Ucraina – cu precădere, prezenţa trupelor ruseşti în Crimeea – interesează mai toate cancelariile politice de pe glob. Deja, preşedintele Statelor Unite, preşedintele Rusiei, cancelarul Germaniei, premierul britanic, reprezentanţi ai NATO, ONU şi OSCE formulează un punct de vedere. Revista Observator cultural a dorit să cunoască cum se vede situaţia din Ucraina din perspectiva ţărilor învecinate Ucrainei: Polonia, Republica Moldova şi Ungaria. Dacă săptămîna trecută am publicat doar comentarii din România (Bedros Horasangian, Cristian Pîrvulescu şi Iulia Popovici), în acest număr extindem contribuţiile, mergînd către vecinii Ungariei. Astfel, veţi putea citi: un interviu cu Marek Szczygiel, ambasadorul Republicii Polonia la Bucureşti (Polonia, prin ministrul Sikorski, are un merit principal în oprirea vărsării de sînge la Kiev), un dialog cu istoricul Igor Caşu despre prezentul Ucrainei şi trecutul Republicii Moldova, o corespondenţă de la Budapesta de la Anamaria Pop despre relaţiile „privilegiate“ dintre Ungaria şi Rusia. Adaugăm şi o scrisoare semnată de o tînără din Republica Moldova, Maria-Paula Erizanu, care se adresează vecinilor ruşi şi ucraineni. Contextul politic din Crimeea este tensionat. Parlamentul local din Crimeea, dominat de proruşi, doreşte alipirea la Rusia şi organizarea unui referendum la 16 martie în peninsula ucraineană pentru a valida această alipire. Guvernul de […]
Prevalandu-se de pretioasa contributie adusa la dezvoltarea ordinii de drept in relatiile internationale prin invadarea Irakului, puterile occidentale isi proclama pe buna dreptate opozitia fatza de referendumul din Crimea cu aceeasi consecventza cu care au aparat si apara integritatea teritoriala a Serbiei impotriva separatistilor kosovari.
Spectacolul este deopotriva interesant si instructiv.
In urma cu ceva vreme , un sucevean revendica intreaga Moldova , in calitate de mostenitor al lui Stefan Cel Mare. Daca este pe faza , probabil ca poate pretinde si el Crimeea , nu numai rusii, in calitate de mostenitor al lui Stefan datorita casatoriei domnitorului moldovean cu Maria de Mangop.
Lasand gluma la o parte , Ucraina a fost „cadorisita” cu multe teritorii , unele dintre ele fiind hartanite de la statul roman , iar Crimeea a fost un imens tort primit cam pe la parastasul „batiscai” Iosif Vissarionovici.Si cadourile astea pot fi mere otravite.