Umbra lui Ceauşescu. La TIFF
- 11-06-2010
- Nr. 528
-
Ileana BÎRSAN
- EVENIMENT
- 0 Comentarii
Festivalul de Film Transilvania este, cu certitudine, locul în care filmul românesc este cel mai aşteptat, văzut şi dezbătut, iar a noua ediţie a TIFF chiar a avut un program ocupat din plin cu producţii autohtone, cu siguranţă cel mai bogat de pînă acum. Dincolo de săli arhipline la fiecare titlu, Zilele Filmului Românesc au adus un număr special al publicaţiei festivalului, realizat în colaborare cu Institutul Cultural Român, The New Romanian Cinema – 2010, de pe a cărui copertă ne rîde pervers şi ironic Ceauşescu, şi colocviul Romania on the Movie Map, realizat în colaborare cu Asociaţia Criticilor de Film din România, la care au participat foarte mulţi critici străini. Într-unul din cei mai buni ani pentru filmul românesc, a apărut noua lege a cinematografiei, iniţiată de senatorul Sergiu Nicolaescu, care ar putea distruge şi mărunţii paşi pe care cinematografia românească i-a făcut în ultimii ani. Protestul şi proclamaţia de la Cluj constituie momentul politic al TIFF-ului, extrem de necesar şi de urgent, poate chiar prea puţin mediatizat. Început de capitol Cîţiva critici străini aflaţi la TIFF nu au înţeles jocul ironic pe care directorul artistic al Festivalului, Mihai Chirilov, l-a propus odată cu afişarea imaginii lui Ceauşescu pe […]