Umbrele Nibelungilor şi marionetele unei tragedii istorice

Octavian Soviany e un artist total – unul dintre rarii pe care-i avem: poet manierist sedus de formele clasicizante, intrat după Scrisori din Arcadia (2005) şi în competiţie cu douămiiştii; dramaturgul – livresc, de şcoală echinoxistă – este încă puţin cunoscut şi discutat. Eseistul a analizat şi teoretizat, într-un stil abstrus, dar cultivat, tendinţele poetice active din România ultimelor decenii. Mai nou, s-a ilustrat ca unul dintre cei mai buni traducători autohtoni din Baudelaire şi din poezia simbolistă franceză, iar după 2000 s-a reinventat ca prozator de pondere, cu schimbări spectaculoase de la o carte la alta (Textele/Ar­hivele de la Monte Negro, Viaţa lui Kostas Venetis). Ceea ce unifică pe dedesubt această activitate polimorfă este un neodecadentism fantast, cu – după caz – elemente manieriste, baroce, clasice sau postmoderne. De la o carte la alta, pe nesimţite, Soviany s-a impus drept cel mai important scriitor decadent din România de azi. În Moartea lui Siegfried, el „atacă“, într-o naraţiune ambiţioasă, decaden­ţa mitologiei germane, de la Niebelungi – via Kleist şi Wagner – la nazism; totul – pe coloa­na sonoră a lui Lili Marlerne… De dimensiuni apreciabile (aproape 500 de pagini), naraţiunea impune, de la primele rînduri, prin demnitatea rece a tonului […]