Un anotimp nesfîrşit

Cînd spun „vacanţă“, îmi vine în minte automat ideea de vară. Cît timp am fost elevă sau studentă, vacanţa a însemnat vacanţa mare. Un (ano)timp nesfîrşit în care nu aveam nimic de făcut, în afara unor teme care, însă, nu-mi aduc aminte să mă fi chinuit. De obicei, nu mergeam nicăieri în vacanţă. Cu cîteva excepţii. Una dintre ele – o tabără, singura în care am fost vreodată, în care n-am reuşit să-mi fac prieteni, ba chiar mi-am pierdut prietena cu care plecasem şi care m-a trădat pentru alte fete, o tabără în care am făcut foamea (prima şi, sper, ultima oară în viaţa mea), deşi eu numai mîncăcioasă nu eram, o tabără în care am suferit crunt de singurătate. O tabără de creaţie literară. Celelalte două excepţii sînt două excursii lungi prin ţară, cu unchiul, mătuşa şi verişoara din Sibiu. Ei mergeau în fiecare vară în „circuit“. Luau bilete de tren pentru un traseu lung, care trecea prin Oradea, Arad, Vatra Dornei, Suceava, Vicovul de Sus (satul de unde era unchiul), Brăila, Colţea (satul de unde era mătuşa) şi înapoi la Sibiu.   În două veri, m-au luat cu ei. Au fost cele mai frumoase vacanţe. Ai mei nu […]