Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Un artefact – Fiul lui Saul
- 21-04-2016
- Nr. 819
-
Ion INDOLEAN
- Arte
- 2 Comentarii
Într-o intervenţie pe pagina personală de socializare, unde şi-a transferat cronica de film în ultima vreme, Andrei Gorzo explica, succint, despre ce şi cum este Saul fia. După proiecţia de presă de acum cîteva săptămîni, am cugetat puţin asupra lui, apoi asupra reflecţiilor lui Gorzo. După care, am decis că nu voi acorda filmului mai multă atenţie decît cea pe care i-o oferisem deja: vizionarea propriu-zisă şi o dezbatere de vreo oră cu doi apropiaţi, în care am disecat ce era de disecat, am amendat ce era de amendat, am lăudat ce era de lăudat. Am trecut, aşadar, mai departe, dar, din lipsa acută a unor filme îndeajuns de solide care să ruleze acum în cinematografele româneşti, m-am văzut nevoit să revin asupra deciziei. Vrînd-nevrînd, voi discuta despre demersul – cîştigător de Oscar şi Glob de Aur – regizat de László Nemes, aflat la debut în lungmetraj, dar cu o oarecare experienţă din poziţia de secund al lui Béla Tarr. Gorzo remarca deja – în mod glacial, aşa cum cere un demers de o asemenea ţinută fandosită – cîteva aspecte esenţiale, care, tocmai pentru că sînt atît de evidente, trebuie reluate: maniera de prezentare a istoriei individ(a)ului se situează undeva […]
Nimic nu e riscant, dificil sau provocator la acest film. E doar mult oportunism şi puţină ambiguitate la mijloc. Haideţi să nu ridicăm mai mult decât trebuie un astfel de demers făcut, în primul rând, pentru a câştiga premii.
Doar prin simbolizare vizuală, fără mijlocirea fatal ideologică a cuvântului, filmul ,,Fiul lui Saul” își merită consacrarea obținută prin premii, propunând o convergență născătoare de controverse, aparent neverosimilă: copilul mort, față de care se arată constant preocupat Saul, în mijlocul unei orori inimaginabile și dificil reprezentabile în vreun fel, inclusiv cinematografic – barbaria fără seamăn a Holocaustului – , învie și așa este văzut doar de către Saul, transfigurat din această cauză, în ultima secvență din film în care apare. A pune față în față două realități incomensurabile, covârșitoare, precum genocidul nazist asupra evreilor și învierea din morți a unui copil este un gest riscant din partea regizorului, oricum provocator. Cu atât mai mult cu cât lui Saul i atrage atenția, de câteva ori, asupra faptului că el nu are niciun fiu, astfel încât preocuparea sa, în condițiile date, pentru căutarea unui rabin care să înfăptuiască ritualul înmormântării, în cazul acelui copil, devine cu atât mai nefirească, mai neașteptată.