Un caz flagrant de dispariţie

Nu obişnuiesc să reacţionez la atacuri la persoană – şi în ultimii ani au fost destul de multe situaţii în care fie eu personal, fie revista pe care o conduc au fost ţinta unor articole suburbane, prin ton şi prin enormitatea unor neadevăruri proferate de diverse persoane, „mai mult sau mai puţin oneste“. Nu am răspuns din două motive: în primul rînd pentru că eu cred că libertatea de expresie se referă inclusiv la libertatea Celuilalt de a avea o părere proastă despre tine şi despre ceea ce faci tu şi, în al doilea rînd, pentru că la jigniri şi la atacuri la persoană nu merită să răspunzi, oricît de nedrepte ţi s-ar părea astfel de luări de poziţie. La urma urmelor, cineva care şi-a făcut din exercitarea spiritului critic o profesiune de credinţă nu are nici un motiv să se plîngă atunci cînd spiritul critic al celorlalţi se manifestă şi la adresa sa. Dar spiritul critic presupune onestitate şi bună credinţă, chiar şi atunci cînd opinia formulată este una negativă, şi nu poate fi confundat cu procesul de intenţie şi calomnia. Etimologia termenului, care provine din latinescul calumnia, semnalează falsitatea acuzaţiei: calomnia este o înşelătorie, izvorîtă din rea credinţă, […]