Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Un cobai al ideologizării: Miron Radu Paraschivescu (I)
- 21-10-2011
- Nr. 597
-
Delia UNGUREANU
- Istorie literară
- 3 Comentarii
Ce se întîmplă atunci cînd unul dintre cei mai importanţi poeţi din avangarda procomunistă a anilor 1944-1947, redactor-şef al celei mai virulent angajate reviste în lupta pentru reorientarea politică a literaturii din fatalul an 1947, Revista literară, dezvăluie în paginile jurnalului din aceiaşi ani o personalitate radical diferită, locul convingerii politice fiind luat de îndoială? Cum se mai poate defini adevărul istoriei politice şi individuale, care sînt graniţele dintre factual, percepţie şi reprezentarea sa, între care se construieşte identitatea umană? Şi, mai ales, unde se află adevărul acestei identităţi, în paginile unui jurnal sau în luările de poziţie din spaţiul public? Jurnalul lui Miron Radu Paraschivescu explică, în bună măsură, mişcările revistelor, partizanatele, interesele care organizează relaţiile dintre agenţii cîmpului literar din perioada 23 august 1944-30 decembrie 1947, printr-un caz individual, dar reprezentativ: acela al intelectualului comunist din convingere, care se înrolează în avangarda noilor timpuri, pentru ca, treptat, să se dezică de crezul său, pe măsură ce practica noilor idei politice îi răpeşte literaturii libertatea de creaţie. Cazul lui Miron Radu Paraschivescu este unul aparte, atît prin istoria sa personală (părăsit de tată de mic şi crescut doar de mamă), care îl marchează esenţial şi definitiv, cît […]
Citind jurnalul lui MMP nu poti sa nu-l situezi in contextul vremii: Mihail Sebastian, Panait Istrati sau, de ce nu Camil Petrescu.
Declarati sau autodeclarati intelectuali ei si-au ridicat stacheta responsabilitatii dincolo de primatul interesului personal. Au incercat cu straduinte mari si grele -dupa cum vedem din paralele textelor din gazete, pe de o parte si din jurnalele „intime” pe de alta.
Asa cum politicienii se aolesc ca ” n-am avut si noi, ceara masii, un Havel” am putea spune ca nici intelectualii nu si-au conturat un Julien Benda. Ca din diverse motive jocul cu viitorul n-a reusit sa treaca peste stacheta ne pune pe ganduri pe toti.
In ce-i priveste pe intelectualii in discutie, indiferent de cuantumul reusitei materiale, ca o constanta ramine dezamagirea personala; destinele lor de genii prea putin intelese au picat in gol lasind neimplinite alte si alte destine…
Cred in naivitatea de genul celei afisate de Paraschivescu in tormentul sau interior pe teme etice. Idealismul e un fel de boala pentru ca te obliga la a gandi,simti si dori a pune in practica utopii, iar aceste incercari sunt ca loviturile unui ciocan. Asta numesc eu un idealism radical, in timp ce unul moderat s-ar limita la a face acestea cu tine insuti si cu un mic spatiu in jurul tau, in speranta ca, in timp, eforturile tale se vor uni cu ale altora care doresc si gandesc aceleasi lucruri.
Cat priveste corectitudinea istorica a articolului, nu indraznesc sa opinez intrucat nu stiu inca destule. Oricum felicitari pentru aducerea in discutie a unui subiect sensibil datorita perspectivei abordate.
Iata un articol mai echilibrat dupa elogierea lui MRP dintr-un numar recent. Autoarea rateaza totusi printr-o evaluare necritica a jurnalului, caruia nu i se chestioneaza ”autenticitatea” pretinsa de MRP. Cum stim daca nu a fost cosmetizat in ultima parte a vietii? Cum stim daca nu era coafat chiar in momentul in care il scria, ca o carte de rezerva, ca un ”as din maneca” (el scepticul si farul critic ros de indoieli) in eventualitatea ca ceea ce facea PUBLIC putea deveni reprobabil? Si apoi, in general, oricine scrie un jurnal si il lasa posteritatii o face pentru a transmite acesteia imaginea pe care si-o doreste despre sine, cu tot cu jocul autenticitatii, sinceritatii si al dezvalu, criticii de sine si dezvaluirii intimitatilor. Lucru de altfel recunoscut de MRP.
Autoarea foloseste jurnalul pentru ”umanizarea” politrucului literar MRP si finalmente pentru un soi de deculpabilizare printr-o ”biografiere” pseudo-psihanalizata. Demersul ei ar fi fost interesant si corect numai in paralel cu o analiza similara a articolelor PUBLICATE de MRP, a revistei pe care a condus-o si a ACTIUNILOR sale, cunoscute din diverse surse. Altfel, ramane un articol de ObsCul cu toate cele binestiute ale sale.