Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Un cobai al ideologizării: Miron Radu Paraschivescu (II)
- 28-10-2011
- Nr. 598
-
Delia UNGUREANU
- Istorie literară
- 1 Comentarii
Pentru Miron Radu Paraschivescu, ancorarea în real şi înregimentarea comunistă sînt o necesitate de ordin(e) interio(a)r(ă). În acest caz, activitatea lui publicistică, fervoarea ancorării în real sînt doar o coerciţie impusă de supraego ego-ului şi id-ului deopotrivă. O coerciţie autoimpusă, ca şi angajarea de partea comunismului, menită a-i struni pornirile (auto)distructive. Realul politic compensează, prin ordinea impusă scriitorului, lipsa de ordine interioară a acestuia. Astfel, funcţia formatoare a literaturii, pe care doreşte să o impună şi prin programulRevistei literare, se justifică printr-un considerent de ordin personal: nevoia de a forma el însuşi, prin experienţa sa, experienţa altora şi astfel să îşi cîştige mult doritul drept la nemurire sau, în limbajul lui Miron Radu Paraschivescu, satisfacerea „gustului de a fi strigoi“: „Gustul ăsta, de a fi strigoi, îl au mulţi poeţi; e un gust de exhibiţionism. Eu l-am încercat cînd am tradus Noaptea nopţilor după Desnos, cînd am dat de versul care mi-a plăcut atît de mult: «Pierdut voi fi-ntr-o carte cu gălbejite foi, – şi pe sub seri, amanţii n-au să mă pomenească…». Acuma, îmi dau şi mai bine seama de ce scriu jurnalul ăsta şi care-i rostul sau dorinţa mea: să fiu strigoi. De aici, şi simpatia mea […]
Cum spuneam intr-un comentariu la prima parte a acestui articol, e vorba de o deculpabilizare prin psihanaliza a angajarii politice si ideologice a lui MRP de partea unui regim criminal si nelegitim. Aceasta angajare (cu consecinte nefaste pentru altii) de partea comunismului e prezentata ca avand menirea de a-i struni pornirile (auto)distructive.
Nihilist prin structura, autenticist, nutrind simpatie secreta, in 1945, pentru Nae Ionescu (cu care se compara si mai tarziu), MRP putea fi la fel de bine un simpatizant legionar daca, probabil, cauze circumstantiale nu l-ar fi facut sa aleaga extrema stanga.
Aceleasi ratari datorate partinirii si, probabil, unei agende (prost) ascunse se pot vedea si aici. Autoarea nu arata decat prea putin, in trecere, prapastia dintre identitatea diaristica si cea publica a lui MRP. Se margineste la Revista literara si nu recurge la articolele sale publicate in alte ziare si reviste in acea perioada, la cele cu continut politic si directie ideologica mai explicite.
Se poate spune ca, in 1945 si in anii urmatori, MRP era cu totul inocent fata de ceea ce insemna angajarea tarii in subordinea Uniunii Sovietice si a lui Stalin (ale caror crime fusesera deja cunoscute, denuntate de mari scriitori ex-comunisti)? Se poate spune ca nu a avut nici o stire despre crimele care au urmat, despre decapitarea sangeroasa a elitei romanesti (politice, economice, culturale, artictice), despre persecutarea taranimii si a altor categorii ale populatiei? Nici vorba, stia foarte bine toate aceste lucruri. La fel cum stia inainte de razboi, cand colabora la periodice sponsorizate de Moscova si raspundea la butoane apasate in birourile KGB-ului, fiind prieten cu agenti directi ai acestuia. Multor cititori ai OC li se vor parea exagerate aceste afirmatii, dar numai pentru ca sunt in continuare tinuti in necunoastere de astfel de abordari ”subtile” ale angajarii intelectualilor romani fata de extrema stanga, care ignora intentionat cercetarea arhivelor, a periodicelor vremii, a marturiilor care nu le convin…
Adicarea morala a lui MRP e vizibila si atunci cand, in fata ”idealurilor inselate”, prefera sa taca, sa se ”retraga” in ”sertar”, pe banii Fondului Literar, nu sa se opuna dictaturii proletariatului, macar asa cum se opusese guvernelor democratice. Si scriind despre cum a servit dictaturii, recunoaste ca nu are nimic de regretat.
MRP e departe de a fi fost un ”cobai al ideologizarii”. A fost un participant direct, atat prin ceea ce a facut cat si prin ceea ce nu a facut. Autenticitatea jurnalului sau trebuie chestionata in mod serios – fie si cu instrumentele psihanalizei, daca la altceva nu ne pricepem -, iar modul in care isi construieste pentru posteritate o identitate paralela, ”sincera” si ”detasata”, trebuie reintegrat identitatii sale reale, cea care i-a determinat actiunile, scrisul public si adeziunile.