Un concert bine-venit
Creaţii muzicale româneşti contemporane la Alte Schmiede (Vechea Fierărie) din Viena
- 15-03-2013
- Nr. 665
-
Ana Szilágyi
- Internaţional
- 0 Comentarii
Sîmbătă, 23 februarie 2013, de la ora 20.30, am avut privilegiul de a audia un concert de muzică românească contemporană la Alte Schmiede (Vechea Fierărie) din centrul Vienei. Concertul a încheiat cu brio un Festival de Muzică Nouă foarte divers, care s-a derulat între 20-23 februarie, sub genericul „Gemischter Satz“ („Compoziţii diversificate“), avîndu-l drept curator şi moderator pe Gerald Resch. Ideea organizării acestei seri şi alegerea programului au aparţinut flautistului Matei Ioachimescu şi pianistei Cătălina Butcaru, membri ai Ansamblului de muzică contemporană Green Thing, din care fac parte şi violoncelista Ana Topalovic, originară din Serbia, şi violonistul Paul Rosner, originar din Ucraina. Concertul a fost sprijinit de Institutul Cultural Român şi de Asociaţia Austro-Română, ceea ce a contribuit la succesul serii: sala a fost plină, publicul primindu-i călduros atît pe interpreţi, cît şi pe compozitori. Trei din cei şapte compozitori din care s-a cîntat au fost prezenţi. Pentru publicul austriac, concertul a constituit un prilej de a-şi forma o părere despre muzica românească contemporană, ascultînd cîţiva compozitori reprezentativi ai acesteia. Trebuie să constatăm, cu părere de rău, că muzica românească, cu cîteva excepţii, este aproape necunoscută în spaţiul austriac, cu toate participările unor compozitori din România la concursuri sau la […]