Un dialog iudeo-creştin

Doi teologi, doi intelectuali remarcabili, unul creştin, Jorge Mario Bergoglio (din 2013, Papa Francisc) şi celălalt evreu, rabinul Abraham Skorka, rector al Seminarului Rabinic Latino-American, promotori ai dialogului interreligios, şi-au publicat într-o carte, Despre cer şi pămînt (ediţie îngrijită de Diego F.Rosemberg, traducere din limba spaniolă de Dan Munteanu Colan, Editura Curtea veche, 2015) opiniile despre Dumnezeu, rugăciune, religii, vină, moarte, bătrîneţe, eutanasie, Holocaust, fundamentalism ş.a. Con­vor­birile au fost purtate alternativ, la sediul episcopatului din Buenos Aires şi la cel al  comunităţii evreieşti Bnei Tikva (Fiii Speranţei). Întîlnirile lor au dat naştere unor legături trainice, aşa cum s-a zis – „sfoara pusă în trei nu se rupe degrabă“ (Ecclesiastul 4,12). Cartea indică şi efortul de a instaura ceea ce numesc protagoniştii o cultură a întîlnirii (ceea ce lipseşte, din păcate, între ortodoxia română şi rabinatul român, n.m.). Dialogul presupune un parcurs, drumul, de la unul la celălalt, o experienţă, nu o confruntare, ci o dezbatere din unghiuri diferite de vedere, potrivit unor tradiţii diferite, unor experienţe individuale deosebite. De remarcat, totodată, faptul că ambii teologi au la bază şi studii de chimie.

Aş vrea să relatez aici doar cîteva idei, une­le nonconformiste, care rezultă din fertila dezbatere. De pildă, Skorka nu exclude, din principiu, la credincios, îndoiala. Spre deosebire de ateu, care ne asigură că Dumnezeu nu există, el lasă să se întrezărească o marjă de nesiguranţă. Îl invocă pe Freud însuşi, care spunea că avem nevoie de ideea de Dumnezeu pentru angoasa noastră existenţială. „Un agnostic poate formula faimoasele sale paradoxuri. Dacă Dumnezeu e atotputernic, cu siguranţă va fi capabil să creeze o piatră pe care El să nu o poată ridica, dar dacă creează o asemenea piatră înseamnă că nu e atotputernic.“ Dar Dumnezeu, ne asigură Skorka, e dincolo de paradoxuri, are o cunoaştere completă, pe cînd a noastră e limitată. La rîndul său, Monseniorul crede că îndoiala face parte din actul credinţei. E omeneşte. Doar fanaticii nu au îndoieli, ci certitudini! Esenţa credinţei e căutarea Lui continuă, ceea ce presupune deja îndoiala. De aici şi necesitatea dialogului. Şi merge mai departe spunînd: „Cînd îi citeşti pe Maimonide şi pe Sfîntul Toma din Aquino, doi filozofi aproape contemporani, se vede cum întotdeauna se situează în locul adversarului ca să-l înţeleagă, dialoghează cu punctul de vedere al celuilalt“. Îndoiala interpretării face parte chiar din actul credinţei (vezi îndoiala lui Iov). Şi conchide: „Cine are răspunsuri la toate întrebările e un şarlatan sau un fals profet“. Potrivit lui Skorka, „religiile sînt dinamice, ca să nu se anchilozeze, ele trebuie să fie permanent în contact cu lumea. Ceea ce, însă, nu se schimbă sînt valorile“. De pildă – respectul vieţii. Iar viitorul Papă comentează: „A ucide în numele lui Dumnezeu e o blasfemie! Înseamnă a ideologiza, a politiza, în mod criminal, experienţa religioasă, a o întoarce împotriva ei“.  „Evan­ghelia (Matei, 22, 37-40) spune, în esenţă, că cele zece porunci se rezumă la două: îl vei iubi pe Dumnezeu, mai presus de orice, şi îţi vei iubi aproapele ca pe tine însuţi. Aceste prime două porunci sînt chintesenţa Legii“.

Actele teroriste sînt exprimate lapidar prin crezul unilateral şi aberant: „Dacă celălalt nu trăieşte cum cred eu că spune Dumnezeu că trebuie să trăiască, îl pot ucide!“. O logică aiuritoare, fundamentalistă, o logică a dezumanizării. Una dintre temele majore ale dialogului a constituit-o Holocaustul. O întrebare a fost şi a rămas: unde era atunci Dumnezeu? Se răspunde (evreieşte) tot printr-o întrebare: unde era omul? Subiectul e nemărginit. Skorka crede că trebuie condamnat nu doar asasinul, ci şi „cel ce se uita în altă parte“. Şi mai crede că „Shoah-ul nu a fost rezultatul unei furii circumstanţiale, ci un plan conceput în sînul culturii europene, o construcţie idolatră contra poporului evreu“. Monseniorul completează: „Fiecare evreu omorît era o palmă dată lui Dumnezeu, în numele idolilor. Nu au fost asasinate doar şase milioane de evrei, ci a fost asasinat Iisus, de şase milioane de ori. Pentru că o bună parte din concepţia şi mesajul lui Iisus este iudaică, deoarece el aduce mesajul proorocilor“.

La întrebarea dacă Biserica a făcut tot ceea ce trebuia pentru a opri genocidul, Monseniorul a citat cîteva acte de curaj ca, de pildă, Enciclica antinazistă a Cardinalului Clemens August von Galen, „cu arzătoare îngrijorare“, pentru care a fost beatificat. Au fost şi alte gesturi, precum eliberarea unor paşapoarte salvatoare. Nedesluşit rămîne, însă, cazul Papei Pius al XII-lea. Prudent, Mon­seniorul consideră că: „acesta făcea parte dintr-o structură care credea doar în eficienţa diplomaţiei. Ce nu poate diplomaţia nu are soluţie!“. În replică, Skorka, mai sceptic, reaminteşte că Papa Pius al XII-lea nu fusese, oricum, înclinat spre dialogul iudeo-creştin, mai degrabă refractar. Participanţii la dialog au fost însă de acord că, pentru edificare, trebuie deschise toate arhivele.

În cursul discuţiei, s-au adus bine-meritatele elogii Papei Ioan al XXIII-lea „pentru importanţii paşi făcuţi pe drumul reconcilierii“. Unele teme sînt interesante şi pentru actualitatea noastră politică. După opinia lui Skorka, slujitorii Bisericii trebuie să stea departe de lumea politicii, cu excepţii foarte clare, atunci cînd, de pildă, este vorba despre drepturile omului. În replică, Monseniorul a reamintit formula lui Aristotel, faptul că sîntem animale politice: „Predicarea valorilor umane are o conotaţie politică. Ne place sau nu, aşa este. Obiectivul celui care predică este să semnaleze valorile noastre, fără, însă, să se amestece în micimile politicii partinice“. Skorka e, în schimb, sceptic faţă de partide: „În mod lamentabil, atrage el atenţia, istoria ultimilor ani îmi dă dreptate. Nu sînt fidel şi nu mă simt ataşat de nici un partid. Dar, atenţie, întotdeauna am crezut şi continui să cred în democraţie“. Monseniorul completează: „Recu­nosc că e greu să faci abstracţie de atmosfera electorală, atunci cînd se apropie alegerile. La amvon am multă grijă, mă limitez să le cer enoriaşilor să caute valorile, nimic alt­ceva. Episcopii francezi, de pildă, au publicat o carte, intitulată Reabilitarea politicii, şi-au dat seama că politica trebuie să-şi redobîndească prestigiul pentru că e foarte discreditată, căci nu are în vedere mai ales binele comun. Din păcate, acum contează mai mult imaginea decît soliditatea argumentelor. Estetica este pentru politică ceea ce este cosmetica pentru sănătate“.

În fine, cîteva cuvinte şi despre globalizare. Concepţia Monseniorului e pluridimensională, urmărind salvgardarea diversităţii. Globalizarea care uniformizează nu este umană şi ne sărăceşte. Ea trebuie să prilejuiască, în cel mai generos sens, întîlnirea cu celălalt, în respectul persoanei. Pentru a dialoga, trebuie să întinzi punţi, nu să înalţi ziduri, iar acest fapt le-a reuşit, în mod exemplar, celor doi reprezentanţi ai spiritualităţii creştine şi iudaice.