Un exemplu: Revista Studentilor din Facultatea de Fizica
- 27-06-2000
- Nr. 18
-
Gabriel ANDREESCU
- ARTICOLE
- 0 Comentarii
Forme ale fenomenului cultural, aflate intre cultura de masa si cultura de elita, carora li se da din pacate putina atentie, sint publicatiile – tip A4, seturi de pagini trase la xerox, cu o periodicitate relativa sau chiar mici reviste tiparite – care apar prin scoli si facultati. Departe de a reprezenta o atitudine statistica a comunitatii in care apar, ele devin fara doar si poate actori cu o functie culturala in acea comunitate. Iar ca exemplificare a schemelor mentale circulind intr-un anumit grup de virsta si profesional, astfel de publicatii, de asemenea, nu trebuie subestimate. Exemplul pe care il aleg este TABU, Revista Studentilor din Facultatea de Fizica, un saptaminal iesit la data de 8 martie 2000. Format A4, patru pagini, un colectiv redactional initial numeros: Eduard Pauna, redactor-sef, si Stelian Buda, Alex Cojuhovschi, Viforel Dorobantu, Laura Husti, Ioana Maris, Antoniu Moldovan, Catalin Neacsu, Alexandru Razvan Petre, Leontin Tabacaru. Prima pagina este ocupata de editorial. Mostre: „…incercam, in coltul acesta de lume, sa darimam statuile ridicate pe piedestaluri subrede, sa distrugem minciuna care ne invaluie din ce in ce mai mult“; „Atunci ssec. XIXt am vrut sa spargem granita dintre tern si Dumnezeu, atunci am crezut ca inima noastra […]