Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Un guvern, un vot, o ţară
- 22-10-2009
- Nr. 497
-
Ioana PAVERMAN
- Politic
- 1 Comentarii
Soluţia de bun-simţ pentru scoaterea României din criza politică, în contextul lunii octombrie a anului 2009, este alcătuirea unui guvern. A unui guvern competent şi consecvent cu sine, care să fie acceptat, dincolo de orgoliile partizane, şi după 7 decembrie; indiferent de cine va cîştiga alegerile prezidenţiale. În prezent avem două stări de fapt. Una practică şi o alta teoretică. Simplificat, prima se poate traduce astfel: fostul prim-ministru Emil Boc îl demite nu cu mult timp în urmă pe ministrul de Interne Dan Nica, membru al Partidului Social Democrat. Motivul: acuzaţiile celui din urmă privind tentativa Partidului Democrat Liberal de a frauda alegerile prezidenţiale din noiembrie. Ca urmare a demiterii, PSD s-a retras din cadrul coaliţiei de guvernare, lăsînd executivul într-o dificilă minoritate. Urmează „ziua blestemată“ de marţi 13, cînd este iniţiată de către PNL moţiunea de cenzură 11 împotriva României, cu sprijin primit din partea PSD, UDMR, precum şi din partea Grupului Minorităţilor Naţionale. „Nereprezentativitatea flagrantă“ şi ilegalitatea Guvernului Boc II, care se menţine „la masa puterii“ prin încălcarea Constituţiei. Acestea sînt principalele acuzaţii invocate de către autorii moţiunii de cenzură. În final, Guvernul Boc II cade, iar România plonjează într-o situaţie standard de vid de putere. S-a […]
Nu este penntru prima oara cand un text semnat de d-na I.P. ma obliga la un efort special pentru descalcirea cat de cat acceptabila a continutului sau. Si, o spun cu toata raspunderea, hiba nu este la receptor, adica la mine. Demonstratia de mai sus, presarata abundent de catre autoare cu sintagme care invoca un caracter mai mult decat evident si convingator al argumentelor invocate, desi pleaca de la premize corecte, aluneca intr-un silogism care livreaza o concluzie falsa, frizand astfel mai degraba dimensiunile sofismului. Citit riguros si fara interpretari ,,in spiritul textului”, art. 103 (1) din Constitutie,( reprodus exact de d-na I.P. dar talmacit de d-nia sa,,ad libittum”), stabileste obligatia presedintelui de a desemna premierul dupa consultarea partidului ( atentie, a partidului deci, si nu a unei coalitii de partide !) care detine majoritatea absoluta in parlament sau, in lipsa unui asemenea detinator, dupa consultarea tuturor formatiuinilor politice reprezentate in Constituanta. Departe de a fi un cunoscator al dreptului constitutional, situatie in care mai mult ca sigur se afla si autoarea, imi permit sa cred ca, ne place sau nu, procedeul la care a recurs seful statului in contextul dat, si pe care d-na I.P. o deplange,laolalta cu cea ce se vrea a fi actuala majoritate parlamentara, are acoperirea integrala a Legii Fundamentale. Ca aceasta este sau nu moral, ca ar fi necesara operarea unor modificari in continutul procedurilor care duc la desemnarea premierului si la multe alte situatii neclar sau insuficient de democratic definite in actuala Constitutie e , desigur, o alta discutie care, ar fi de dorit sa fie purtata si mai ales materializata cat mai curand posibil