Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Un Nobel pentru zilele noastre
- 14-10-2015
- Nr. 794
-
Antoaneta OLTEANU
- Actualitate
- 6 Comentarii
Este o mare provocare să scrii acum despre Svetlana Aleksievici, laureata anului 2015 a Premiului Nobel pentru Literatură, cînd deja s-a ridicat, ca de obicei (sau poate mai mult anul acesta), un cor de voci împotriva ei. Să nu uităm că a fost candidată cu şanse mari la acest premiu încă din anul 2013, cînd a cîştigat Alice Munro. Că e scriitoare sau jurnalistă, că are un stil propriu sau nu, că va rămîne sau nu în memoria cititorilor, a citit sau nu cineva vreo carte a ei, că a scris poezie sau proză, eseu, memorii etc. etc. – toate aceste întrebări sînt relevante numai într-o mică măsură. Ştim că Premiul Nobel nu este tocmai un premiu al popularităţii unui scriitor sau care să confirme (mereu) măiestria artistică a acestuia. Nu este un premiu al cititorilor (de aceea există alternativele de acest fel, care au apărut în numeroase ţări ce acordă astfel recompensa binemeritată unui scriitor sau unui volum îndrăgit). Se observă, în lumea actuală, o revalorizare a literaturii. Premiul Nobel nu este neapărat un premiu al popularităţii, are de multe ori şi puternice implicaţii politice, fiind răsplătiţi scriitori, de altfel, mai mult decît merituoşi, dar care sînt oponenţi […]
Literatura poate deveni periculoasa pentru regimurile totaliate nu pentru ca scriitorul sau jurnalistul ar fi un sfant, profet sau vizionar, ci pentru ca ei imbaca gandurile si experientele in cuvinte. Suedezii au ales bine anul acesta. Au ales-o pe Svetlana Aleksievici din Bielorusia, o „prigonita”care s-a mutat din tara in tara, si care a scris reportaje exceptionale. Este o inflexibila, o maestra in a gasi si transmite evenimentele dramatice ale timpului nostru si inraurirea lor asupra omului obisnuit. Indiferent daca scrie despre soldatii rusi intorsi in cosciuge metalice din Afganistat, despre accidentul de la Cernobil, despre experienta femeilor in cursul razboiului de Aparare a Patriei sau despre cruzimea nemtilor la inceputul invaziei in vara anului 1941, vocile creeaza un ton de fond, un oratoriu literar al carui continut, de multe ori, este asa de dureros incat lectura devine aproape insuportabila. Marturii si trairi care atesta foamete si cruzimi de neimaginat, dar si o solidaritate de neclintit intre oameni saraci lipiti pamantului, ei insisi alungati dupa ce casele lor fusesera facute scrum.
Am citit doar o pagina in care acuzatul primordial era….Hrusciov si al sau faimos Raport. De acolo vin si perestroika si reformele incercate de nepotul autorului lui Timur si baietzii lui. Haroshii ruski mujiciok e de neschimbat si de ne-luminat.
O stire Mediafax ofera amanunte:
Volumul „Timp second hand. Sfârşitul omului roşu”, scris de Svetlana Aleksievici, laureată a premiului Nobel pentru literatură pe 2015, este în curs de publicare la editura Humanitas, în traducerea din limba rusă a Luanei Schidu.
Au trecut două decenii de la căderea imperiului sovietic şi, încetul cu încetul, Rusia pare a face paşi înapoi spre vremea Războiului Rece. Noua generaţie de tineri ruşi, care nu împărtăşesc visurile de pace ale părinţilor lor, se hrăneşte cu iluzia apusei grandori, visează un alt imperiu atotputernic şi-l socoteşte pe Stalin vizionar, iar nu tiran. Aceasta e noua Rusie, cea pe care o zugrăveşte Svetlana Aleksievici în cea mai recentă carte a sa, „Timp second-hand. Sfârşitul omului roşu”, publicată sau în curs de publicare în peste 25 de ţări, informează editura Humanitas.
Înarmată cu un magnetofon şi un pix, pornind înapoi pe firul timpului, autoarea urmăreşte cu o atenţie a detaliului ieşită din comun ultimii 20 de ani ai istoriei ruse, încercând să înţeleagă, cu ajutorul micilor istorii personale ale celor care au acceptat să-şi spună povestea, dimensiunea tragică a unei utopii. Lumea şi-a imaginat că toţi cetăţenii URSS-ului şi-au dorit o schimbare. Nimic mai fals. Într-o dimineaţă din 1991, ruşii s-au trezit într-o lume nouă şi stranie, în care nu ştiau cum să trăiască. Şi, brusc, libertatea a devenit o povară, uneori de neîndurat.
În paginile cărţii, Svetlana Aleksievici face să răsune vocile a sute de oameni cu destine ieşite din matcă: oameni buni şi răi, învinşi şi învingători, mame deportate împreună cu copiii lor, stalinişti fără urmă de remuşcare, susţinători ai perestroikăi uluiţi de vârtejul capitalist, entuziaşti care nu ştiu ce să facă cu libertatea dobândită şi cetăţeni încercând să reziste în faţa instaurării noii dictaturi.
„Eu nu-i întreb pe oameni despre socialism – mărturiseşte autoarea -, ci despre dragoste, despre gelozie, despre copilăria lor, despre bărâneţe. Despre muzică, dans, coafuri. Despre miile de detalii ale unei vieţi care nu mai este. Numai aşa poţi aşeza catastrofa într-un cadru familiar şi numai astfel poţi povesti ceva. Poţi înţelege ceva… Istoria nu este interesată decât de fapte, emoţiile rămân în plan secund. Nu se obişnuieşte să le laşi să intre în istorie. Eu, în schimb, privesc lumea cu ochi de scriitor, nu de istoric.” (…)
stire Mediafax
http://www.mediafax.ro/cultura-media/timp-second-hand-sfarsitul-omului-rosu-de-svetlana-aleksievici-in-curs-de-publicare-la-humanitas-14817331
Tocmai am vazut pe un aeroport Konetz krasnogo tcheloveka en francais. O sa o traduceti curand? Continutul pare foarte interesant si nu e de mirare ca „stangacii” au inceput sa o injure la greu.
Doamnei Antoaneta Olteanu
Minunat text.Felicitari!
Bunin era emigrant,, nu s-a manifestat ca oponent ACTIV al bolsevismului.
La Brodski mai sunt probabil si alte considerente. Comparati poezile lui cu cele zise ale lui Jivago si vedeti diferenta.
Greu de judecat post-factum folosirea soldatilor pentru a evacua manual bucatile de grafit ultra-radioactive din daramaturi – se risca o superHiroshima. La cateva zile refegistii au trimis niste roboti proiectati special pentru manipulare obiecte superradioactive care s-au blocat definitiv in cateva minute – radiatiile le-au distrus electronica ( radiation damage).
Sunt frumoase versurile lui Jebeleanu dar nu se potrivesc aici. Copiii Hiroshimei, ca si parintii lor, au fost transformati in cenusa instantaneu de explozie. La Chernobyl tocmai pentru a evita explozia au fost sacrificati lichidatorii, desi nu cred ca cineva putea prevedea toate urmarile atunci. Oricum lichidatorii au salvat mult mai multe vieti. Copiii au fost majoritar victimele cancerului tiroidian si – cei nascuti dupa- mutatiile genetice.
Straniu Belarus. La Minsk principalul monument e o splendida biserica catolica a polonezilor ( azi nu mai sunt polonezi in Belarus) ridicata pe la 1900. Vis-a-vis statuia lui Lenin. Si o prezenta ortodoxa in crestere, mai ales manastiri. Explicatia oficiala: Lenin e pentrum maturi si verstnici ( am vazut totusi si nunti la statuie), bisericile pentru cei care vor sa uiteURSS. Iar fostul prezidatel de kolhoz domneste fara probleme peste apatia lehamisita a belarusilor.