Un om care a trăit prin muzică

Paginile următoare îşi propun să contureze modul în care pot coexista în acelaşi aluat suferinţa, moartea, deznădejdea, dar şi speranţa, curajul, renaşterea din propria cenuşă, precum pasărea Phoenix. Parcurgînd  povestea „pianistului“, am ajuns la concluzia că „personalitatea se naşte din durere“ (J. B. Yeats) sau, mai bine zis, marile realizări poartă amprenta momentelor de cumpănă din istoria omenirii. Am citit memoriile lui Wladyslaw Szpilman pe nerăsuflate, întrebîndu-mă, pagină cu pagină, care sînt limitele fiinţei umane: cît poate un om să-l asuprească pe altul şi cît poate celălalt să îndure suferinţa? Ce rost au toate acestea, toată această luptă, tot acest chin? Supravieţuirea lui în cel de-al Doilea Război Mondial şi rolul pe care l-a jucat muzica în emoţionanta poveste a vieţii sale au rămas ca mărturie a uneia dintre cele mai negre perioade din istoria modernă. Am vrut să mă opresc la un caz particular şi real în acelaşi timp, într-o încercare poate mult prea firavă de a aduce omagiu unui om care a îmbogăţit la superlativ galeria marilor personalităţi ale culturii poloneze a secolului al XX-lea. Prin muzică s-a salvat, prin muzică a rămas în istorie. Wladyslaw Szpilman şi-a datorat viaţa muzicii. Şi, drept răsplată, a dedicat-o ei.   […]