Un om paradoxal

Trebuie să recunoaştem că în această parte de lume Adam Michnik e citit, e venerat, e admirat, dar nu e înţeles pe deplin. Rămîne un rest, o fărîmă care nu se leagă cu activitatea intelectualilor din România, poate chiar o inadecvare trecută şi prezentă. Ceva nu se potriveşte cu modul nostru de manifestare – în vremea comunismului şi azi. În primul rînd, Michnik a luptat deschis cu sistemul comunist, a făcut şase ani de închisoare, a fost întemniţat de trei ori, a ieşit în stradă, a protestat, a făcut puntea între muncitori şi intelectuali, prin crearea Comitetului pentru Apărarea Muncitorilor, după instaurarea Legii Marţiale din 1981. În vremea comunismului, n-a acceptat nici o abdicare şi nici un compromis. A fost dîrz şi neînfricat. Puţini oameni din România pot invoca un asemenea trecut. La noi a fost „rezistenţa prin cultură“ sau „tăcerea“ – mulţi spun că nu s-au mînjit cu texte laudative despre Ceauşescu, dar, ne arată Michnik, asta nu era de ajuns: „Am fost în viaţă un disident revoltat; am fost un deţinut politic, care, în spatele gratiilor, s-a împotrivit prin cuvîntul scris dictaturii“.   În al doilea rînd, ceva nu se leagă nici cu activitatea lui Michnik de după […]