Un păpuşar în „marea istorie“ comunistă

Matei Brunul, recentul roman al prozatorului ieşean Lucian Dan Teodorovici, un roman masiv de 400 de pagini, vine să împlinească un orizont de aşteptare specific al spaţiului literar (şi mai ales critic) autohton de după ’90: acela al unui roman al comunismului românesc, scris la modul marilor romane realiste din literatură. Într-adevăr, Matei Brunul îşi asumă, cu bună-ştiinţă, acest tip de demers realist, alternînd permanent două planuri, coborîrile în trecut şi revenirile în prezent – în ritmul alternant al celor 25 de capitole –, cu incursiuni repetate în „marea istorie“, care, ţine să arate în mod repetat autorul, cu riscul de a suna demonstrativ, condiţionează nemilos „mica istorie“ a individului. Iar personajul ales de prozator – pentru a ilustra această „mică istorie“ intrată sub tăvălugul vremurilor sau istoria la firul ierbii – este Bruno Matei, un tînăr păpuşar, născut din mamă italiancă (Chiara sau, pe româneşte, Clara) şi tată român (George, devenit, în Italia, Giorgio), plecat în ’37 din România şi proprietar al măcelăriilor Pignatelli, cu sediul central la Salerno. În timpul războiului, Bruno scapă de înrolare în armata română (fiind cetăţean român) datorită tatălui său, care se amuză, împreună cu un prieten medic, să pretexteze că fiul său suferă […]