Un pictor din Est? (I)

I. Contextul Prin anii 1912-1913, cînd Corneliu Baba, în vîrsta de sase-sapte ani (se nascuse în 1906, la Craiova), avea deja un sevalet propriu în atelierul tatalui sau, pictorul academist Gheorghe Baba, în arta europeana se manifestau simultan, cu diverse grade de intensitate, estetici care acopereau un spatiu doctrinar si expresiv foarte larg: elementele simboliste convietuiau cu diversele variante de art nouveau, remanentele impresioniste coexistau cu tot felul de academisme, iar expresionismul germano-vienez se învecina subtil cu imensa bresa pe care viziunea plastica a lui Cézanne o facuse în conventia imaginii. Bresa prin care, într-o buna masura, au tîsnit experientele cubiste si marele avînt autoreflexiv al formei plastice. Toate acestea la un loc, pe lînga faptul ca exprimau o anumita stare de nesiguranta, o dorinta imperativa de primenire a limbajului si o traire individuala si colectiva la limita nevrozei, anticipau moral si prefigurau psihologic cea mai profunda drama sociala, politica, economica si umana pe care o cunoscuse pîna atunci istoria: primul razboi mondial. Dar mai anuntau, în egala masura (si în parte chiar reprezentau), o radicala revolutie a limbajelor artistice si a întregului lor acompaniament simbolic; este vorba de nasterea avangardelor, de constituirea acelui fenomen în masura sa puna între […]