Un poet singuratic, ascuns in spatele metaforei

Heideggerian si „alarmat“ de jocul cuvintelor in spiritul lui Mallarmé, ispitit de Isarlikul lui Ion Barbu si de metafora existentiala a lui Nichita Stanescu, ploiestean pina la rivolutia lui Nenea Iancu si revolutionar in verb dincolo de miscarea suprarealista, Ion Stratan este cel mai curat, mai pur si mai greu de inteles spirit al generatiei ’80. Debutul sau, in 1981 cu Iesirea din apa, avea sa confirme ca spiritul generationist a capatat o dimensiune profunda, introspectiva, prin natura poeziei scrise de Ion Stratan. Un spirit arctic, sententios, dar neocolit de ispita jocului de cuvinte, pe care el le transforma in metafora existentiala. In 1982, cind, impreuna cu Forin Iaru, Mircea Cartarescu si Tudor Jebeleanu, am publicat pe bani proprii, la Editura Litera, volumul Aer cu diamante, Ion Stratan a venit cu cel mai bun grupaj, lucru recunoscut de toti. Nino, desi tinar, era la maturitatea mijloacelor expresivitatii poetice. O ironie superioara traversa poemele fara sa estompeze accentele unui dramatism funciar, incifrat chiar in versurile de bravada lexicala: „Am cistigat datorii. Sa traiesc printre vii./ Sa sugrum sarpele, sa lupt cu gemenii. Ah, sa-mi ajut/ Fara voia mea semenii. Au dat poarta-n casa/ Prin care sa-mi treaca mireasa. Si eu sa […]