Un prezent perpetuu

„Oricare din actele tale sa fie un inceput, sa pastreze totdeauna un sens inaugural“: astfel de indemnuri il rostesc pe un artist viteaz, care-si apara gelos intensitatea ireductibila si prospetimea vitala a descoperirilor sale. Cu vrednicie, Horia Bernea a sustinut mereu impresia de imediat si de neta urgenta expresiva, care-i semnul unei frumoase naturi de pictor. Dar, departe de vreun orb abandon, aceste bogatii ramin sub control, energiile operei deseneaza un proiect total, scandat de cicluri coherente, intr-o alternanta de exercitii spirituale. Inaintarea lor se adinceste abolind distinctiile parazitare, facind zadarnice distinctiile de o absoluitate pedanta, care opun figurativ si non-figurativ, traditie si libertate. Din contra, acest laureat al Bienalei de la Paris, care nu si-a interzis cindva un anume radicalism conceptual, stie sa interpeleze inepuizabile versante ale experientei istorice, de la arta paleo-crestina pina la Van Gogh si Soutine, de la diagramele geometrice in mandala, din India si Tibet, pina la miniatura irlandeza si arta romanica a Cataloniei; de la orizonturile indepartate pina la fagasul unei sensibilitati de aici, de aproape, pe care o imbratiseaza cu un curaj ardent. Caci el se comporta ca un redemptor al traditiei, capabil sa dea reviviscenta naturii moarte, in chip de metafizica „hrana“, […]