Un roman ca un teatru radiofonic

  Adela GRECEANU Mireasa cu şosete roşii Editura Polirom, Iaşi, 2008, 220 p.   „Nu sînt prozatoare, dar «poezia» mea are «poveste». Nu am imaginaţie. Dar aud bine“, mărturiseşte Adela Greceanu pe coperta a patra a romanului Mireasa cu şosete roşii. Într-adevăr, după trei volume de poezie – Titlul volumului meu, care mă preocupă atît de mult… (Editura Eminescu, 1997), Domnişoara Cvasi (Editura Vinea, 2001) şi Înţelegerea drept în inimă (Editura Paralela 45, 2004) –, Adela Greceanu debutează în proză fără a ignora, în aceste condiţii, poezia. Dacă poezia Adelei Greceanu era, la limită, un nesfîrşit poem în proză, invers şi, în acelaşi timp, complementar, romanul ei nu se poate cristaliza decît în jurul unui nucleu liric foarte puternic, care îl transformă, pe bună dreptate, în proză poematică. Un roman în două părţi, care mizează pe o dublă poeticitate: aceea a discursului iniţial, urmată de poeticitatea măruntelor fapte cotidiene.   În acest sens, în prima parte a romanului, naşa Lena, verişoara Pulheria, mătuşa Zizi şi tanti Sofica îi împletesc părul miresei cu şosete roşii, în noaptea de dinaintea nunţii: „Şi ceasurile au fost numărate, şi voi aţi fost numărate ca, pînă în zori, cînd va veni mirele ca un miel, […]