Un roman istoric şi actualitatea lui „subterană“

Proza Simonei Antonescu – autoare, deja, a trei cărţi ale evaziunii în epoci mai vechi, dincolo de obsesiile prezentului sau ale trecutului recent (acestea din urmă oarecum supralicitate în ultimii 20 de ani…) – arată că ficţiunea cu subiect istoric poate fi oricînd nu numai atractivă, ci şi consistentă literar, în afara sau împotriva oricăror mode ori trenduri. Sigur că în alte literaturi o precizare ca aceasta – disimulînd, într-un fel, o justificare – nu şi-ar avea rostul, pentru că acolo nu există (sau nu e la fel de tenace) ca la noi prejudecata desuetudinii romanului istoric şi, mai ales, a aceluia care reciclează subiecte autohtone… Nefiind literat de formaţie (ieşim, în sfîrşit, dintr-o epocă literară – inaugurată acum trei decenii şi ceva – dominată de scriitorul-literat, de scriitorul-filolog, „profesionist“!), Simona Antonescu nu se împiedică în atari prejudecăţi. Cărţile sale sînt acelea ale cuiva care citeşte şi scrie cu plăcere, din pasiune pentru literatură şi pentru diversitatea de universuri ficţionale posibile, fără inhibiţii de scriitor cu complexul „teoriei“, dar, în acelaşi timp – fapt ce se cuvine subliniat –, cu un background literar serios şi cu lecturi la zi (poate cu atît mai rodnice, mai firesc asimilate, cu cît sînt […]