Un secol de arta spaniola in interiorul si in afara Spaniei

Un bilant al artei moderne spaniole trebuie sa inceapa cu o afirmatie categorica: avangarda spaniola a avut, destul de mult timp, epicentrul la Paris. De fapt, incepind cu 1900 si dupa trecerile lui Pablo Picasso pe acolo, in acel oras care se consolida drept capitala mondiala a artei, s-au stabilit, printre altii, Juan Gris, Julio Gonzáles, Pablo Gargallo, María Blanchard, Daniel Vázquez Díaz, Manolo Hugué („Manolo“), Mateo Hernández… Enumerarea de mai sus este suficienta pentru a evalua importanta contributiei spaniole la cea dintii modernitate internationala. Cubismul a avut un marcat accent spaniol. Daca in pictura Picasso deschide veacul – veac care-i poarta, in mare masura, numele – prin Domnisoarele din Avignon (1907) si daca Juan Gris, a carui opera de maturitate acopera perioda 1910-1927, poate fi considerat drept cel mai pur dintre cubisti, in sculptura Gonzáles si Gargallo sint maestrii sculpturii din fier forjat si deschizatori de drumuri pentru cei care aveau sa vina dupa ei. Atit Picasso, cit si tovarasii sai in aceasta aventura artistica au fost ignorati ani indelungati de catre colectionarii, criticii si custozii spanioli, care ar fi trebuit sa fie mult mai atenti la arta acestora. Istoria Muzeului National „Centro de Arte Reina Sofía“ sau, mai […]