După romanul Mierla neagră, apărut în 2015 – un roman al comunismului şi postcomunismului românesc (un roman grav, sumbru, alcătuit din mai multe straturi textuale), prozatorul Radu Ţuculescu a revenit anul acesta cu o nouă carte, un roman burlesc şi fantast, comic şi poetic, din care nu lipsesc, totuşi, accentele dramatice şi notele de un acut realism: Măcelăria Kennedy (efectele tandre ale încălzirii globale) (Polirom, 2017). Am citit cu mare plăcere acest delicios roman, scris cu dezinvoltură şi umor, în care suita de întîmplări petrecute vreme de trei zile în satul Luna de Jos se plasează la graniţa dintre realismul cotidian şi fantasticul parodic, cu note poetice. Fără să insiste în crearea unui cadru social-politic, deşi există referinţe reale la satul Luna de Jos, la vecinătatea lui cu Clujul sau la personaje mediatice „picante“ de tip Dan Puric (numit în roman… Marele Petric), Măcelăria Kennedy mizează pe ludic, parodic şi observaţie caracterologică: o întreagă şi pitorească galerie de personaje ni se perindă prin faţa ochilor, în situaţii dintre cele mai insolite! Ochiul scriitorului fixează tipuri umane dintre cele mai diverse, concentrate în perimetrul restrîns al micii localităţi de provincie. Peste planul „de jos“ se suprapune, fireşte, şi un plan „de sus“, populat cu îngeri rubiconzi şi „drăcuşori roşii“, care punctează cu apariţiile lor insesizabile acţiunile omeneşti. Şi ar mai fi un contrapunct, de data aceasta animalier, reprezentat de familia de berze (vorbitoare!) ce-şi are cuibul în apropierea casei lui Flavius Kasian, măcelarul pasionat de Kennedy, care se pregăteşte, cu emoţii, să-şi inaugureze proaspăta măcelărie.
Pasiunea pentru gastronomie
Întîmplări mărunte ale micii comunităţi provinciale, cu personajele ei (măcelar, primar, doctoriţă, paciente, gemenele în vîrstă care-şi înscenează înmormîntarea, provocînd accidentarea fotografului şocat, formaţia muzicală locală, evreul abandonat de familia plecată în Israel, tînărul poet-ajutor de măcelar etc.), peste care intervin şi personaje de la oraş, din Cluj, reporterii radio şi tv veniţi să asiste la eclipsa de soare anunţată pentru duminică, dar şi la deschiderea de luni a excentricei Măcelării Kennedy (între aceştia din urmă se detaşează cuplul Doris Leman, cincuagenara sexi, şi mai tînărul Ovi (Ovidiu Negru), şeful ei, redactorul-şef de la radio, un gelos patologic, amator de vînătoare, care închide acţiunea romanului cu un gest dramatic).
Deşi două romane extrem de diferite ca miză şi tonalitate, Măcelăria Kennedy are în comun cu Mierla neagră pasiunea gastronomică – în cazul de faţă, pasiunea, plină de culoare şi detalii, a măcelarului pentru preparatele din carne –, dar şi ritmul muzical, contrapunctic, imprimat textului (există şi aici o formaţie muzicală, numită umoristic Muscamor, alcătuită din tineri din localitate, care susţin un concert de rock-jazz chiar înainte de prestaţia dramatică a… Marelui Petric). Acţiunea romanului se concentrează, cum spuneam, pe durata a trei zile, de vineri pînă duminică (iar capitolele sînt structurate în funcţie de cele trei zile), debutînd cu neliniştea lui Flavius Kasian în prag de inaugurare a măcelăriei (prevăzută pentru luni dimineaţa) şi încheindu-se cu aranjarea, duminică, de către acelaşi (plus Noni, poetul-ajutor de măcelar, asistaţi de pictorul Avram şi de evreul Sami Goldenberg) a galantarelor, acţiune brutal întreruptă de împuşcarea măcelarului… Peste registrul buf al conversaţiilor şi situaţiilor – ca să nu mai spunem şi al numelor (măcelarul are un nume bombastic, la fel ca măcelăria lui de pe strada… Cimitirului, tînărul poet – devenit ajutor de măcelar pentru a-şi putea cîştiga existenţa se numeşte… Epaminonda Tiliu, zis Noni, fetiţa primarului se numeşte Melpomena, zisă Meli ş.a.m.d.) – se aşterne, ca o condiţie favorizantă, canicula înăbuşitoare, ce se face simţită chiar şi în amfiteatrul construit la marginea pădurii, unde se desfăşoară concertul formaţiei muzicale şi prestaţia oratorică a Marelui Petric.
Parodia şi coregrafia bufă amintesc de Bohumil Hrabal, prezent, de altfel, cu un citat pe pagina de gardă (drept motto, alături de alte două citate, aparţinîndu-le lui Sofocle şi Heine), iar prezenţa îngerilor (şi, uneori, a diavolilor) aminteşte vag de Manualul întîmplărilor al lui Ştefan Agopian (dar cu un plus de jovialitate). Iar dezlănţuirea gastronomică – precum în visul pantagruelic al lui Flavius Kasian – pare desprinsă direct din Ţiganiada lui Budai-Deleanu. Redau integral pasajul, absolut savuros: „Copacii deveniră sticloși, brăzdați de subțiri vene sîngerii. Dar atmosfera din grădină nu era deloc înfricoșătoare, apocaliptică. Din contră, emana veselie, bună dispoziție, ca o invitație, plină de promisiuni, la un festin împărătesc unde poate participa oricine, indiferent de rang, sex ori avere.
Pe crengi, în locul fructelor, atîrnau momițe și fudulii gătite măiestrit, numai bune de mîncat. Trebuia doar să întinzi mîna. Cîrnați groși și subțirei, lungi ori scurți, piperați și colorați, cu boia ori nucșoară, se legănau ademenitor. Împroșcau în jurul trunchiurilor mirosuri apetisante. Pulpițe afumate de pui și prepelițe rotisate, caltaboși albi și negri, mușchiuleți subțirei de porc sfîrîind discret ca în cuptor, pastramă de curcan printre frunze translucide, frigărui de vițelaș în locul cireșelor, pulpe de rață în locul perelor, măduvioare împletite în locul dudelor, pastramă de vită în locul gutuilor, jumări de gîscă în locul prunelor. Urmau pomii cu rasol și vrăbioare de vițel, cei cu antricoate de berbec, cotlete și costițe afumate, într-o ordonată alternanță.
Printre coroane și trunchiuri dansau în diverse ritmuri, cu piruete ori în pas de deux, cuțite de dezosat cu lame flexibile, strălucitoare, din inox, cuțite pentru jupuit și de înjunghiat, cîte un satîr și un topor imitînd, cu grațioase mișcări, un ultim dans al lebedelor. Lame groase ori subțiri se oglindeau, mîndre, în soarele arzător. Ici, colo sălta și cîte un malaxor de carne sau o mașină de umplut cîrnați.
La această minunăție de livadă, Flavius Kasian privea de sus, de pe balconul împodobit cu ghirlande, precum un împărat roman la armata sa triumfătoare. O mică diferență exista, totuși. Pe scăfîrlia lui nu trona coroana de lauri, crenguțele de măslin veșnic verde, ci un șir de cîrnăciori piperați, durdulii și drăgălași, numai buni de consumat alături de o halbă cu bere. Ori chiar mai multe…
Pe Flavius Kasian îl trezi propriul rîs.
Visul se spulberă în zeci de cioburi scînteietoare“.
Absorbit de pregătirile pentru inaugurarea de luni, de scrierea cît mai atrăgătoare a firmei (de către pictorul Avram) şi de montarea ei, de prepararea şi expunerea mezelurilor şi a cărnurilor, Flavius Kasian – chinuit în plus de căldura copleşitoare – nu acordă o importanţă prea mare faptului că soţia lui, Matilda, doarme încontinuu cele trei zile, iar finalul cărţii nu schimbă cu nimic situaţia în ce-o priveşte… În cazul lui, însă, lucrurile stau diferit, imprevizibilul intervine prin mica dramă amoroasă petrecută între Doris şi Ovi, iar finalul cărţii ni-l arată pe Flavius, rănit (împuşcat de Ovi), în ambulanţă, însoţit la spital de Sami Goldenberg. Atmosfera finală e ambiguă şi stranie, la graniţa dintre viaţă şi moarte (cum pare să se afle şi somnul Matildei), semănînd, de data asta, extrem de puternic cu aceea din Manualul întîmplărilor de Ştefan Agopian: „Sub oglinda retrovizoare din cabina ambulanţei, atîrnaţi de cîte un fir elastic, săltau în ritmul roţilor doi drăcuşori roşii, din pluş. Peste pămînt se depuse, cu tandreţe, o căciulă transparentă, pufoasă şi caldă“. Ultima frază e şi un soi de laitmotiv în romanul acesta buf, dublînd comicul de stranietate, şi agitaţia vitală de liniştea şi imobilitatea din preajma morţii.
Un roman de mare virtuozitate stilistică
Radu Ţuculescu se dovedeşte un maestru al registrelor stilistice, trecînd cu uşurinţă de la tonul buf la cel dramatic, de la parodic la poetic, de la tandreţe la tristeţe. Subtitlul romanului, „efectele tandre ale încălzirii globale“, îndulceşte parodia, şi introduce – paradoxal pentru un ardelean – un caragialism (balcanism) inedit, adaptat la epoca „încălzirii globale“. Nici suita de personaje nu e departe de umorul caragialesc, de comicul de situaţie: iată-le, de pildă, pe gemenele octogenare Roberta şi Rozalia, care-şi înscenează înmormîntarea (cu Roberta în coşciug), chemîndu-l pe fotograful (gurmand) Adi să imortalizeze cadrul, şi iată-l pe Adi sărind în gol pe fereastră cînd descoperă că moarta e… vie; iată ampla scenă a prelegerii naţionaliste şi protocroniste a Marelui Petric, la sfîrşitul căreia piatra menită să absoarbă energiile negative ale mulţimii îi cade oratorului peste laba piciorului; iată, în fine, tandrele scene-laitmotiv cu familia de berze vorbitoare, copleşite de căldură şi de efortul zilnic de a aduce hrană puilor, berze care sfîrşesc prin a părăsi, nemulţumite, ţara. Ş.a.m.d. Pe lîngă registrul ironic şi parodic, există şi un registru al senzualităţii – în scenele erotice dintre Doris şi Ovi sau în cele dintre doctoriţa Otilia din Luna de Jos, femeie singură şi mare
bloggeriţă (între două paciente), şi reporterul clujean Dan Coşoiu, cunoscut pe Facebook. Există, de asemenea, un registru poetic – în secvenţe precum cele care descriu concertul formaţiei muzicale ori iubirea poetului Noni-ucenic de măcelar… vegetarian pentru săltăreaţa Haike, predispusă la accidente în urma săriturilor imprudente (căreia îi datorează vegetarianismul). Şi există, în fine – ca într-o compoziţie muzicală completă –, şi nota dramatică, violenţa şi gelozia patologică a lui Ovi, pasionatul de vînătoare şi posesorul de armă.
Comédie irezistibilă, carusel al întîmplărilor şi roman de mare virtuozitate stilistică, Măcelăria Kennedy e un splendid roman burlesc şi polifonic, cum de mult nu s-a mai scris la noi, care se citeşte cu o plăcere enormă, şi care este, pentru mine, o revelaţie nu numai în ce priveşte proza practicată de Radu Ţuculescu, dar şi o revelaţie a anului literar 2017.