Un traseu al „fandacsiei“

Incerc sa-mi nuantez adeziunea la Declaratia (si nu „memoriul“ sau „protestul“, cum a fost catalogata de catre cei vizati) grupului de scriitori din Moldova, adusa la cunostinta presedintelui USR, dl Eugen Uricaru. Pe cei dispusi sa nu caute dedesubturi lucrative (eterna banuiala a unui „ce profit“) ii asigur ca nu am semnat din frustrare si resentiment, ci dintr-un imperativ etic. Daca nu mi-ar fi teama de cuvintele mari, l-as putea numi chiar „categoric“. Traiesc, scriu si (nu) public intr-un oras dominat literar (accept delimitarea propusa de dl Codrin Liviu Cutitaru, desi ma indoiesc de faptul ca lumea academica ieseana ar fi sans reproche) de mediocritate si impostura. Intr-un astfel de climat, pentru un scriitor care nu consimte sa-si tradeze vocatia nu exista prea multe solutii. Fie isi asuma „dialogul interior“, in sintagma lui Mihail Sora, aducind pe o scena launtrica spectacolul lumii si al verbului (anii de comunism, cind constientizasem ca iesirea „in agora“ pe coordonatele scrisului meu este imposibila, mi-au consolidat – probabil mai mult decit ar fi fost cazul – reflexele nonsocializarii literare), fie se regaseste intr-o comunitate underground (m-am simtit bine, dupa 1998, in grupul ce a purtat numele de Club 8, alaturi de Dan Lungu, Radu […]