Un tratat de psiholingvistica
- 17-08-2004
- Nr. 234
-
Laura Carmen CUTITARU
- LINGVISTICA
- 0 Comentarii
Timothy JAY The Psychology of Language Prentice Hall, New Jersey, 2003, 604 p. In 2003, renumitul profesor american Timothy Jay, doctor in psihologie cognitiva, detinator al Premiului „G. Stanley Hall“ acordat de Asociatia Americana de Psihologie pentru excelenta in activitatea de instruire universitara, publica – dupa nu mai putin celebrele (in Statele Unite) Cursing in America (1992) si Why We Curse. A Neuro-Psycho-Social Theory of Speech (2000) – rezultatul a peste douazeci si cinci de ani de studiu al psihologiei limbajului: The Psychology of Language. Textul acopera paradigme clasice si probleme standard ale domeniului, insa largeste, deopotriva, scopul psiholingvisticii, prin includerea unor cercetari de ultima ora asupra aspectelor culturale si emotionale ale limbii, o atentie deosebita acordindu-se naturii idiosincratice a practicilor lingvistice personale. Lucrarea actuala se structureaza in doua parti: prima este dedicata introducerii in psihologia limbajului, analizata pe parcursul a sapte capitole care nu difera prea mult, ca scop si prezentare, de alte texte apartinind aceluiasi gen. Pornind de la problemele traditionale referitoare la limba (definitie, trasaturi universale) si de la istoria studiului acesteia din perspectiva psihologica, Jay dedica un capitol intreg fundamentului neurologic, folosind informatii foarte recente din literatura neurostiintei, care ii permit sa introduca in ecuatia limbajului […]