Un val asteptat de 30-40 de ani si situatia mondena a Noului Cinema romanesc
Alocutiune la premiera de la Cinema Studio
- 05-10-2006
- Nr. 341
-
Lucian PINTILIE
- EVENIMENT
- 0 Comentarii
Citeva saptamini in urma, domnul Catalin Mitulescu m-a invitat la premiera ultimului sau film. Nu puteam sa vin. Mi-am cerut scuze. Plecam a doua zi dimineata la Paris. Am tracul voiajelor, recuzita trebuie bine orchestrata, altminteri risc sa ajung inca o data la aeroport fara pasaport si in papuci. Nu-i nimic, mi-am spus eu, vad filmul cind ma intorc in tara, peste zece zile. N-a fost nevoie sa astept atita. Am vazut Cum mi-am petrecut sfirsitul lumii la Paris – citeva ore mai tirziu – pe Champs Élysées. Excelent, mi-am zis, daca o premiera ratata la Bucuresti o pot ratrapa la Paris! Premiera ratata a filmelor cuplate Visul lui Liviu al lui Corneliu Porumboiu si Tertium non datur care-mi apartine se va putea ratrapa in acest sezon la Paris. A fost sau n-a fost – primul lungmetraj al lui Cornel – va fi si el ratrapat, tot la Paris, peste citeva saptamini am inteles, de toti cei care-l rateaza aici, in Bucurestiul blocat de vechi reflexe tiranice. Tot Parisul a fost anul trecut locul de intilnire, stramutat din Bucuresti, pentru spectatorii intirziati (printre care ma numaram si eu) ai filmului lui Cristi Puiu. E bine, daca putem spune: „Nu pot […]