Un whitmanian (post)apocaliptic?

Caius Dobrescu scrie o poezie despre care se pot spune două lucruri sigure: este o poezie cu program, intelectualizată („o chestiune de intensitate mentală“), în ciuda aparentelor, pe alocuri, visceralităţi (să le zicem aşa) şi o poezie dificilă, greu de decodat, cu care este greu să empatizezi, deşi uzează adesea de un stil adresativ, iar comunicarea cu cititorul pare una dintre mizele volumului.   Caius DOBRESCU , Odă Liberei Întreprinderi, Editura Tracus Arte, colecţia „Neo“, Bucureşti, 2009, 140 p.   În consecinţă, citind sau scriind despre Odă Liberei Întreprinderi (Tracus Arte, 2009), eziţi între două extreme: să încerci să descoperi programul, ideile care au călăuzit traseul sinuos al volumului, să descoperi harta acestui teritoriu poetic, respectiv să te afunzi în hăţiş, să încerci să înţelegi şi să cîntăreşti fiecare poem în parte. Recunosc, de multe ori m-am blocat pe cărările acestor poeme şi doar intuiţia unui „program“ al volumului şi curiozitatea de a vedea cum o scoate la capăt Caius Dobrescu cu acest proiect ambiţios m-au determinat să continui. Este însă greu să formulezi o concluzie finală despre volum: nu i se pot nega originalitatea, forţa, inteligenţa, viziunea, la nivel paradigmatic, să spunem, dar, la nivel sintagmatic, te ciocneşti de […]