Unde e Patria?

  • Recomandă articolul
Portetul candidatului ideal este deja stabilit. Cred că majoritatea sondajelor de opinie sînt în acord cu aceasta. Candidatul ideal este cel care a fost hulit de mulţimile proletariatului suburban, începînd cu 29 ianuarie 1990, şi care, apoi, a fost împiedicat să se întoarcă în ţară, la mormintele părinţilor. Urcat în avion, nu a simţit umilinţă; ba chiar i-a iertat pe cei care îl urcau, din ordin de sus, în avion, după ce fusese reţinut pe autostrada Bucureşti-Piteşti de un desant condus de un maior de poliţie din Curtea de Argeş, care ulterior avea să ajungă, drept recompensă, şef al Poliţiei Române. Am avut, astfel, noroc Berechet. Avem însă nevoie de acest candidat ideal: capabil să sufere pentru ţara lui, mai ales atunci cînd este la putere, pentru că în cazul unui uns puterea nu este o plăcere, ci o zilnică povară şi un sacrificiu. Aici nu există griji pentru ceea ce va fi, pentru stabilirea unei succesiuni politice, mai mult sau mai puţin iluzorii, pentru satisfacerea unei clientele politice care ori să te lase liniştit şi fără dosare, după violenţele a două mineriade, ori să nu te întrebe de ce îţi iubeşti mai mult fiicele – una moşieră, alta promovată, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.