Undeva, în Vest

Trăiesc în Italia de opt ani de zile. Nu e uşor. Pe celebrii cîini cu covrigi în coadă nu i-am văzut niciodată pînă acum şi, drept să spun, am pierdut orice speranţă de a-i întîlni. Ca peste tot în lume, dacă vrei să trăieşti cinstit, îţi asumi riscul nereuşitei, ipocriziei, singurătăţii şi al eşecului. Aşa cum, în anii ’50, lua naştere în Statele Unite o comunitate numeroasă numită „Little Italy“, astăzi se poate spune că în Italia există o adevărată „Little România“. Toate drumurile (fără întoarcere?) ale românilor duc în Italia. Între sărăcie, umilinţă şi mizerie pentru 1 euro în plus. Sosesc de pretutindeni: din nordul ţării ca şi din sudul, estul sau vestul ei. Dar dacă îi întrebi de unde vin, toţi îţi răspund: „De la Bucureşti“. Urăsc România din pricina corupţiei, salariilor întotdeauna „minime pe economie“, întunericului, cîinilor, mocirlei şi chiar a oamenilor ei. Nu iubesc Italia, dar o consideră o oportunitate. Învaţă limba italiană în cîteva zile şi o vorbesc intercalînd cuvinte româneşti sau modificându-le pe cele din limba adoptivă.   Inundată zi de zi de contradicţii şi diferenţe socio-culturale între Nord şi Sud, Italia rămîne o ţară surprinzătoare. În fiecare săptămînă, mass-media locală dă publicităţii o […]