Universul ca o carte

Cînd Jean d’Ormesson scrie un roman (făcînd literatură universală), trebuie sa fim încredinţaţi că este vorba şi despre un roman de cultură universală, iar Ciudată e lumea, pînă la urmă! (traducere de Tania Radu, Baroque Books Arts, 2015) este, mai precis, un roman de factură ştiinţifico-metafizică, din ecuaţie făcînd parte şi Dumnezeu („Bătrînul“). Mergînd pe firul Ariadnei, oferit de autor, străbatem istoria Universului şi istoria omenirii, din cele mai vechi timpuri, de la Big-Bang la apariţia vieţii, de la protozoare la om şi, în cele din urmă, la istorie: babilonieni, egipteni, chinezi, indieni, evrei şi greci, cu mitologiile lor incredibile, uneori asemănătoare. Sînt evocate Vedele şi Upanişadele, ca şi faimoasele epopei Mahabharata şi Ramayana, inventarea cifrei zero, de către un indian, ajunsă în Europa prin arabi. Apar eroi, ca Ghilgameş şi Enkidu, în Mesopotamia, personaje ca Ulise, Roland, Sinbad şi Don Quijote. Homer, un rapsod, posibil orb şi analfabet, e socotit cel mai mare poet, iar toată istoria Occidentului s-ar trage din Iliada şi Odiseea. Pe tema atît de controversată a „poporului ales“, autorul consideră că toate sînt alese şi oferă cîteva mostre, cu contribuţiile lor. „Lumea germană îi are pe Bach, care mi-a făcut atîta bine, şi pe Feuerbach, […]