Urbanioare. Ca-n viaţă

Miercurea aceasta s-a terminat, la Iaşi, Festivalul Internaţional de Teatru pentru Publicul Tînăr. Dacă aţi citit despre el în ziarele mari sau dacă v-a picat sub ochi vreo ştire la televizor – program, participanţi, spectacole, poate chiar un clip-două mai interesante – înseamnă că sînteţi cu mult mai ageri decît mine: eu n-am avut şansa asta, iar departamentele de cultură de odinioară (oho, redacţii cu departamente!) fie nu mai există, fie se ocupă şi de externe, şi de „vedete“, şi de prezenţa online a publicaţiei/postului. Singura ştire naţională pe care a produs‑o respectivul festival e o actualizare involuntară a lui Ionesco, un „performance“ tragicomic care merită să fie tratat şi altfel decît din perspectiva faptului divers: Jandarmeria a încercat să legitimeze doi actori ai trupei timişorene Auăleu (şi pe un spectator care se „autodenunţase“). Artiştii jucaseră în stradă, în Piaţa Unirii, o piesă cu titlul Huoooo!!!. Nu s-au dat amenzi, ci doar o atenţionare verbală. Care-a fost baiul? Oltiţa Cîntec, directoarea artistică a Festivalului, s-a văzut pusă în neaşteptata situaţie de a rezuma intriga piesei: o fostă profesoară de română se plînge public din cauza pensiei reduse şi povesteşte că a ajuns într-atît de săracă, încît umblă pe la pomeni. […]