Urbanioare. Paralele

„Dă, Doamne, s-o pună Dragnea prim-ministru: într-o jumătate de an, îi ia și ei gîtul, nici vorbă de candidatură la președinție, și scăpăm și noi!“ – cam așa își vărsa un bucureștean năduful acum vreo cîteva zile, pe internet.

„Ea“ este Gabriela Vrînceanu-Firea, vîrful de lance din București al coaliției PSD-ALDE – primarul general al Capitalei, în condițiile în care toate primăriile de sector sînt conduse de colegi de-ai săi. Primarul general al unei jumătăți dintr-o treime a cetățenilor cu drept de vot din Capitală ar fi „titlul“ complet: prezența la urne a fost, la localele din 2016, de 33,22%, ceea ce înseamnă că doamna Firea a obținut 246.553 de voturi (oficial, populația orașului trece de 2.100.000 de oameni).

Gabriela Firea și primarii de sector au marcat un an de la preluarea mandatelor în ii tradiționale (după unele păreri, însă, primarul general ar fi purtat una bulgărească – dor de Țaratul Vlaho-Bulgar, poate?), înșirîndu-și reușitele și plasînd încă un pumn în mutra premierului demis, Sorin Grindeanu, prin mulțumirile adresate „puținilor miniștri din fostul guvern“ care le-ar fi oferit susținere. Pare improbabil ca primarul general să se transfere la Palatul Victoria (consultările de la Cotroceni pentru formarea viitorului guvern n-au început la data scrierii acestui articol), dar sigur este că, pentru sărbătoarea de la Cinema­tograful Gloria, Primăria a cumpărat, prin ARCUB, o mie de pungi personalizate cu vreo 9,2 lei bucata (o sacoșă care ține vreo cîteva kilograme bune de cumpărături într-un mare lanț de magazine alimentare din oraș costă mai puțin de 4 lei). Nota de plată? Un mizilic, prin cumpărare directă, de vreo două mii de euro, ceea ce chiar nu reprezintă mare lucru cînd administrezi un buget de peste un miliard.

Cu aceeași ocazie, paznicii l-au înghesuit nițel pe unul dintre ziariștii de la recorder.ro, proiect online care s-a lansat cu un reportăjel nu tocmai reverențios la adresa Gabrielei Firea. Omului i s-a cerut acreditare pentru o reuniune la care accesul presei era liber. Chestiunea s-a lămurit în timp util, dar ea întregește o colecție de momente grăitoare pentru felul în care administrația Bucureștiului înțelege să conducă orașul și să informeze publicul.

Dacă începi cu site-ul Primăriei Capitalei, de pildă, dai peste o păginuță încropită parcă de un programator sictirit prin 1999: ochii îți cad înainte de toate pe regulamentul concursului „Cea mai frumoasă fațadă“. Cel mai recent raport anual încărcat pe pagina de internet datează din 2015, la rubrica „Acte normative“ nu poți citi dispozițiile de retrocedare („Pentru consultarea textului integral, persoanele interesate se pot adresa Direcției Juridic, Contencios și Legislație“), însă poți să afli cine este ocrotitorul orașului: Sfîntul Dimitrie Cel Nou Basarabov.

Site-ul dinprimarie.ro e ceva mai direct: Irina Zamfirescu povesteşte acolo cum, în calitate de cetăţean, a încercat în mai multe rînduri să ia parte – în baza Legii Administraţiei Publice Locale – la şedinţele Consiliului General. Fără succes: deşi depune notificări de participare, ceva care să-i împiedice accesul se găseşte aproape de fiecare dată. Pe 8 iunie s-a lăsat chiar cu îmbrînceli cu forţele de ordine şi cu o intervenţie în direct a primarului general la Antena 3. Tărăboiul ar fi fost provocat de „trei ONG-uri finanţate de Soros“, care ar fi încercat „să provoace violenţe“. Prinşi cu „violenţele“, cîinii de pază ai democraţiei n-au mai apucat să observe că ordinea de zi fusese suplimentată cu 19 proiecte: mai bine de jumătate dintre cele stabilite iniţial, dar nici unul dintre ele supus vreunei consultări publice. Printre ele: bugetul RATB, regia de transport care aşteaptă încă cele 400 de autobuze, 100 de tramvaie şi 100 de troleibuze noi promise de Gabriela Firea la mijlocul acestei luni – pînă cînd o porni licitaţia, nu-mi rămîne decît să caut în continuare, la temperaturi de aproximativ 35 de grade, autobuzul dotat cu acea minune a tehnicii moderne, aerul condiţionat.

Chiar dacă ai acces la şedinţele Consiliului, în calitate de demnitar local, nu-ţi garantează nimeni că o să-ţi ajute la mare lucru: Raluca Teodor, de la USR, l-a acuzat pe viceprimarul Aurelian Bădulescu, la sfîrşitul lui martie, că ar fi numit-o „prostituată“. S-a ales cu ameninţarea cu tribunalul şi cu o explicaţie în următorii termeni: „Colega mea din Consiliul General, pe un ton emoţionat şi o tulburare hormonală profundă, a înţeles să spună aceste lucruri“. O altă consilieră din partea opoziţiei, Roxana Wring, povesteşte că „participarea la şedinţe stă în pixul doamnei Firea. Chiar dacă cetăţenii se înscriu pentru a participa la şedinţe, ei nu sînt lăsaţi să intre. Locurile sînt ocupate de funcţionarii Primăriei cu o oră înainte“.

Exemple s-ar mai găsi, dar cred că modul de operare e deja clar: cîinii latră, caravana trece, noi avem majoritatea, toţi ceilalţi sînt nişte scandalagii/sorosisti/paţachine, votul (o jumătate dintr-o treime, insist) legitimează orice ne trece nouă prin cap. Dacă Gabriela Firea a realizat ceva în primul an de mandat, atunci acel ceva este un redutabil scut de PR pe care nu-l poate anula, deocamdată, decît încrederea excesivă în competențele proprii și în cele ale aliaților: este de pomină, deja, momentul în care un fost coleg de platou o „ia prin surprindere” pe doamna Firea în plină ședință de lucru, în care – ce să vezi? – primarul Capitalei purta, ca din întîmplare, o lavalieră (un microfon multidirecțional folosit adesea în televiziune). Autoritară și „determinată“, cuvînt care-a înlocuit adjectivul „hotărîtă“ în noua limbă de lemn, fruntașa PSD acționează – respectînd proporțiile – precum o făcea Adrian Năstase odinioară: controlînd aproape tot, cu sentimentul că-și împlinea destinul și neatins cu vreo floare de televiziunile mari. Zilele trecute, domnul Năstase constata că „ne-a rămas dator“ cu vreo două mandate de președinte. Poate că ne rămîne și doamna Firea, dacă tot (ia să vedem dacă am dreptate!) n‑o pune Dragnea premier..