Urbanioare. Salt în gol (cu şurub)

  • Recomandă articolul
„Risc cel mai mare eşec din carieră“, declara gimnasta Cătălina Ponor unui site de specialitate în martie 2015. Era înaintea dezintegrării evidente, acum, a sistemului în care se pregăteşte naţionala feminină. Revenind (a cîta oară?) în lot cu relativ puţin timp înaintea unei competiţii majore, tripla campioană olimpică de la Atena ştia de la bun început că la Rio n-avea să fie deloc uşor. O ştiau şi cei care urmăresc atent gimnastica nu doar din patru-n patru ani – după bronzul european la bîrnă al Cătălinei din acest an, vreo cîţiva au îndrăznit să observe că „legările“ sale (seriile de elemente înlănţuite care ridică valoarea unui exerciţiu) erau ezitante şi, drept urmare, discutabile. Cum sistemul actual de notare încurajează riscul extrem în detrimentul acurateţii, şansele păreau reduse. Ceea ce e foarte important de reţinut este că specialiştii şi fanii cu vechime nu aveau aşteptări absurde din partea ei: ideea e, nu-i aşa?, să participi. Eşuînd, pentru prima dată după decenii bune, în încercarea de a trimite o echipă feminină la Jocurile Olimpice, Federaţia Română de Gimnastică (FRG) s-a văzut confruntată cu o alegere al naibii de grea: o singură sportivă la Rio şi doar două concurente în stare să aibă […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.