Uriaşul

Prin 1948, într-o zi de iarnă cu un cer vineţiu, împreună cu un vecin, coleg de clasă, îmi făceam de lucru trăgînd prin omătul fleşcăit o sanie în care se afla un băieţaş durduliu, cam de vreo doi ani şi ceva, simpatic, şi care se arăta bucuros de căluţii lui, manifestîndu-se printrun chiot cristalin. După puţin timp, din casa care avea pe faţadă un basorelief reprezentînd „atelierul de sculptură“, a ieşit un domn înalt, cu şapcă de marinar, cu un barbişon alb şi cu o haină care semăna cu cea a căpitanilor de vapor. Ne-a zîmbit, l-a mîngîiat pe micul nostru prieten şi ne-a invitat să-l însoţim pînă la cinema „Dacia“, aflat la circa 300 de metri, pe Şoseaua Ştefan cel Mare. Cinematograful „Dacia“ avea o sală de circa o mie de locuri şi se afla lîngă aşa-numitul Velodrom, stadionul Dinamo de astăzi. Nu ne-a invitat la cinema, ci alături, la cofetăria „Călinescu“, care agoniza – ca tot comerţul în acele momente şi ca toată suflarea românească. Ne-a tratat cu o savarină, iar apoi ne-am despărţit de simpaticul prieten – Mihai, copilul de doi ani pe care îl trăgeam cu sania. Mai tîrziu, aveam să aflu că domnul acela cu […]