Usa interzisa sau Imblinzirea filozofiei

  • Recomandă articolul
Gabriel LIICEANU Usa interzisa Editura Humanitas, Bucuresti, 2002, 358 p., f.p. De la Jurnalul de la Paltinis la Usa interzisa Aparitia volumului Usa interzisa, la sfirsitul anului trecut, l-a readus pe scriitorul Gabriel Liiceanu in centrul atentiei, dupa o indelungata perioada in care in prim-plan s-a aflat, preponderent, editorul Gabriel Liiceanu. Pentru cei care au urmarit activitatea autorului dupa 1987 (anul aparitiei Epistolarului) – nu mai putin de cinci titluri noi pina in 2002, abstractie facind de numeroasele sale interventii publicistice –, ar putea suna paradoxal insemnarea din 23 septembrie 2002, in care Gabriel Liiceanu vorbeste despre neputinta de a se exprima si despre indelungata sa tacere, perpetuata atitia ani de zile. Si totusi, paradoxul este doar aparent. Pentru ca, dupa Jurnalul de la Paltinis (1983) si Epistolar (1987), unde personalitatea contradictorie a autorului se dezvaluie pe masura ce prinde contur edificiul afectiv alcatuit din „mina aceea de oameni pe care i-a preluat in el si pe care i-a iubit fara rest, fara umbra, si impotriva carora spiritul critic, chiar daca a fost prezent, a ramas neputincios“ (citez, neriguros, din Declaratie de iubire), nici una dintre cartile publicate ulterior nu l-a continut pe autorul ei atit de deplin cum o […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12882 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }