Vă pasă?

N-am mai scris de ceva vreme despre ce se întîmplă în România. Am trecut de la indignare la lehamite, de la lehamite, iar la indignare şi înapoi la lehamite. Pînă şi cuvintele pe care aş fi putut să le pun pe hîrtie mi s-au părut neajutorate. Dar cam asta simt de ani buni in România. Sînt mai bine de douăzeci de ani de cînd aştept să văd că nepăsarea şi cinismul celor care ne guvernează vor lăsa locul interesului public. Speranţe deşarte. De cînd m-am întors de la Londra, am avut realmente un şoc: lucrurile parcă au explodat. M-am trezit în plin referendum. În două săptămîni de zile, după ordonanţa de urgenţă arbitrară de trecere a ICR-ului sub tutela Senatului, după plagiatul neplagiat al lui Ponta, ne-am trezit în plină campanie politică. Şi încă una cum nu s-a mai văzut, de o virulenţă rar întîlnită: care pe care. S-au aruncat în joc toate cărţile, s-a recurs la toate metodele. Dar parcă nu a fost destul. Înainte de referendum, Traian Băsescu s-a gîndit, cu o parşivenie nemaintîlnită nicăieri în lume, să se folosească şi de dezamăgiţii din ţara asta. Adică şi dacă nu votezi, tot cu mine votezi. Să iei omului […]