Vasile Ernu propune Manifestul cărţii

Nu am pretenţia de originalitate, căci o bună parte dintre idei „plutesc în aer“ şi sînt cunoscute destul de bine în mediile de specialitate; doar că nu se prea discută public. Voi vorbi despre „carte“ într-un sens larg, considerînd-o cel mai bun, sigur şi ieftin instrument de educaţie şi, de aceea, şi cel mai important. Prin „literatură“, în acest text definesc orice gen, cu excepţia cărţilor de ştiinţă. Deci, cum putem salva industria cărţii şi mări numărul cititorilor? […] Teza simplă de la care pornesc e următoarea: infrastructura (drumuri, căi ferate, resurse energetice, şcoli, spitale, librării, biblioteci, teatre, cinematografe, galerii etc) ar trebui să fie bunuri naţionale şi prioritare pentru Stat. Ele nu ar trebui să fie privatizate şi nu li se poate schimba destinaţia iniţială decît în situaţii de excepţie. […] Dispariţia unor şcoli, biblioteci, librării poate duce la dispariţia unor comunităţi. Unele infrastructuri fac legături sociale pe orizontală, altele, pe verticală. Dar, atenţie, păstrarea infrastructurii culturale de stat nu presupune inexistenţa reţelelor private. Trebuie însă să regîndim urgent rolul Statului român în economie, iar în cazul nostru, rolul lui în domeniul cultural. Mitul că ce e de stat e prost gospodarit şi ineficient şi că ce e privat […]