Viața e în altă parte. Provincialism

  • Recomandă articolul
În timp ce în România campania electorală privind referendumul de duminică a devenit, în fapt, o mascaradă lipsită de umor caragialesc, viața merge mai departe, aici și aiurea. Un studiu realizat de Tax Justice Network arată că cel puțin 21 de trilioane de dolari sînt „ascunse“ de o elită superbogată în paradisuri fiscale. Băncile spaniole au nevoie de fonduri de salvare. În Bulgaria are loc un atentat terorist antiisraelian. Într-o suburbie a orașului Denver, la premiera ultimului film din seria Batman, are loc un „atac armat“. Nu e clar de ce cel din urmă nu este tot un atentat „terorist“. Israelul ordonă demolarea a opt sate palestiniene din Cisiordania, urmînd să folosească terenurile respective pentru antrenamente militare. În Germania, un tribunal din Köln a decis că operația de circumcizie reprezintă un abuz împotriva copilului. În Siria e tot mai mare riscul ca regimul Assad să folosească arme chimice. La noi, ministrul Economiei, liberalul Daniel Chițoiu, confirmă că liberalizarea pieței de energie electrică și, în directă corelație cu aceasta, creșterea prețurilor pentru micii consumatori vor avea loc conform unui calendar stabilit, desigur, cu FMI. Ministrul de Externe, Andrei Marga, ne sugerează că s-ar putea să intrăm sau s-ar putea să nu […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12883 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }