Viaţa noastră cea de toate zilele

Trăim opac Viaţa noastră cea de toate zilele nu ne-o cunoaştem. Ne trezim, mîncăm, lucrăm, vorbim cu prieteni şi cu necunoscuţi, scriem, citim, ne plim­băm, cumpărăm, toate se învălmăşesc într-o mulţime amorfă de gesturi căreia nici măcar opoziţia dintre timpul liber şi timpul datorat slujbei nu ajunge să-i dea contur. Trăim opac. Din cînd în cînd, cu trecerea anilor, un gest, un miros, un sunet, întîlnirea cu cineva, o fotografie ne aduc în minte cîte un fragment din ce a fost. Ne oprim, revedem episodul, brodăm vag în jurul timpului pierdut şi revenim apoi la viaţa fără memorie. Iată însă că, în cazul meu, nu sînt singura, o instituţie de stat, Securitatea, a consemnat cu acribie mecanicistă faţa exterioară a vieţilor noastre, mişcări, cumpărături, întîlniri, convorbiri telefonice, discuţii la restaurant sau pe stradă. Vizat era Anton Golopenţia, tatăl meu, funcţionar la Institutul Central de Statistică. Urmărind pas cu pas existenţa lui A.G., echipa de filaj a ajuns însă să dea socoteală şi de existenţa noastră, a mamei, Ştefania Golopenţia, a bunicii noastre, Emma (care-şi reluase, după divorţ, numele Staschek), a fratelui meu Dan şi a mea. Familia noastră şi-a avut astfel, nedoriţi, cronicarii. Grăbiţi, consemnînd în texte de multe ori […]