Viaţa noastră cu necăjiţi, circari și anticomuniști
- 08-08-2013
- Nr. 685
-
Iulia POPOVICI
- Politic
- 3 Comentarii
„Care-i diferenţa între Eichmann și Vișinescu?“ mă întreba cineva, în scris, în zilele de mare avînt justiţiar al televiziunilor naţionale de săptămîna trecută. Fără detalii de subtilitate – și fără a dezbate vocaţia comparatistă (neapărat cu Vestul și cauzele înalte) a momentului actual –, diferenţa e simplă: a durat 20 de ani pentru ca Eichmann să fie judecat pentru că în tot acest timp el se ascundea, fugind de pe un continent pe altul. În cei 23 de ani de la „schimbarea de regim“, Alexandru Vișinescu s-a ascuns în autobuzele RATB pentru care beneficia de gratuitate și un loc pe scaun, ca persoana în etate ce se află, la magazinul din colţ de unde-și cumpăra de-ale gurii, la medicul de familie și la farmacie, la plătit întreţinerea și alte dări… Era aici, printre noi. A văzut la televizor victoria din 1996 a Convenţiei Democrate, alianţa restauraţiei binelui anticomunist, condusă de foști deţinuţi politici, poate s-o fi dus și să voteze, a citit prin ziare sau va fi auzit la radio cum lui Ion Diaconescu instanţa i-a respins plata de daune morale pentru anii de închisoare politică. Poate va fi citit și interviurile lui Marius Oprea, în care, de la an […]
„Sunt judecate faptele sale [ale lui Eichmann], nu suferințele evreilor, nu poporul german și nici omenirea, nici măcar antisemitismul sau rasismul” (Hannah Arendt, Eichmann la Ierusalim, Humanitas, 2007, p. 12). Mai departe, Arendt spune că în discursul inaugural al unui procuror a fost rostită fraza următoare : „dacă îl vom acuza pe Eichmann și de crimele comise împotriva ne-evreilor, aceasta [este] pentru că noi nu facem nici o distincție etnică”, și – spune Arendt în continuare – sintagma „nu facem nici o distincție etnică” „s-a dovedit a fi afirmația cheie din dosarul acuzării” (ibid., p. 13).
Acum, nu avem decât să o credem pe Arendt sau nu, dar, dacă îmi veți permite o notă personală, se poate stabili că e în domeniul evidențelor faptul că între justiția evreiască din 1962 și cea românească din 2013 e adevărata și importanta diferență, și e imensă, și nu e deloc în favorul românilor.
comunistii au folosit la inceput bilbiitzii si cocoshatzii satelor.au crescut apoi in numar si au atras intre ei virfurili tineretului ugscr,deci nu mai era vorba de multa prostie ci de lipsa totala de morala si caracter.dvs aci ori pierdetzi logica pe drum ori vretzi sa mi o siluitzi pe a mea
Diferenta este exact aceeasi ca cea dintre Stalin si Ramaru !
Infama alaturare ! Ca si cum ar putea avea ceva in comun….
Eichmann era un geniu logistic, managerul direct celui mai mare proiect de exterminare in masa din istorie. Diferenta nu consta in faptul ca unul e vinovat de moartea a milioane de oameni iar celalt de citeva zeci, si nici ca unul nu a injurat pe nimeni in viata lui iar celalat batea cu pumnul si facea tuseuri rectale detinutelor…..
Diferenta – daca mai trebuie subliniata – este calitativa si nu cantitativa, este de ordin istoric si nu personala.
Prin Procesul Eichmann poporul evreu s-a rafuit cu Holocaustul, persoana lui Eichmann devenita simbolic personifcarea acestuia.
Cazul Visinescu, un vierme sadic, este exact opusul cazului Eichmann: Visinescu este innobilat prin ridicarea la rangul de „Procesul Comunismului”. Capul unui Visinescu este mult prea putin si mult prea tirziu pentru a ne amagi ca este vorba de un Procesul al Comunismului ! Capul acestuia este un bacsis ieftin, dezonorant pt enorma suferinta provocata de un sistem criminal. Respectivul a fost si el una dintre rotite pe care numai hazardul o scoate acum la iveala pt pt simplul motiv ca cei cu reale responsabilitati au fost lasati sa traiasca in pace si onor pina cind au disparut dintre noi in mod natural.de moarte buna.
Din respect pt victimele tortionarilor si ale sistemului criminal – Visinescu nu trebuie judecat – juridic si moral – decit in calitate de delincvent de drept comun pt lovire, tortura, abuz de putere. Nu trebuie sa i se acorde lui Visinescu alta importanta decit are in realitate- cea de nimic abject – chiar si cu pretul sacrificarii iluziei de Rafuiala cu Comunismul. Oricum era numai o iluzie.